Tesla a devenit cel mai mare producător de mașini electrice din lume

Autor: ProMotor 10 dec. 2019 Știri auto
Tesla a devenit cel mai mare producător de mașini electrice din lume

Tesla a devenit cel mai mare producător de mașini electrice din lume, depășind la vânzări producătorul auto chinez BYD.

Chinezii au calculat la raportul final și vânzările la hibridele plug-in, pe când americanii doar vânzările mașinilor electrice.

Acum câțiva ani nimeni nu credea că Tesla ar putea produce vehicule electrice în număr semnificativ, dar Tesla a reușit să dezvolte 3 programe de vehicule electrice: Model S, Model  X și Model 3. În acești ani, Tesla a fost în concurență strânsă cu BYD, cel mai mare producător de mașini electrice din China.

Între cele două companii a existat întotdeauna o rivalitate. După ce Warren Buffet a investit în BYD, Elon Musk a fost întrebat ce crede despre automobilele producătorului chinez și CEO-ul Tesla a răspuns cu un hohot de râs.

Cu toate acestea, BYD a continuat să producă vehicule într-un ritm impresionant, în timp ce Tesla încă mai acumulează întârzieri ale livrărilor.

După recentele sale înregistrări trimestriale de livrare, Tesla a depășit în cele din urmă BYD. Tesla a livrat 807.954 de vehicule electrice până în octombrie 2019, în timp ce BYD a livrat până în prezent 787.150 de vehicule.

De asemenea, este important să reținem că totalul BYD include și vânzările de hibride plug-in, în timp ce Tesla a raportat doar vehicule complet electrice.

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide