Poate că numele JAC nu spune mare lucru, dar cu siguranţă mulţi îşi amintesc încă de clona nereuşită, realizată anul acesta după Ford F-150. Se numeşte JAC 43R, iar creatorii ei revin în forţă cu o nouă maşină.
De data aceasta, însă, avem de-a face cu un supercar chinezesc pe cinste, a cărui sursa de inspiraţie ar putea fi găsită în orice alt potenţial competitor de pe piaţă. Astfel, partea frontală pare o parodie după Lotus Esprit, în timp ce portierele şi prizele laterale de aer aduc izbitor cu cele ale lui Audi R8.
Oglinzile retrovizoare sunt de inspiraţie Lamborghini, în vreme ce la interior predomină un aer Ferrari. Spatele este şi el realizat în ton cu liniile etalate de Căluţul Cabrat, dar dacă stopurile seamănă cu acelea ale lui Enzo, spoilerul pare luat de pe California. Aşadar, vi se pare atrăgător supercarul asiatic?