Începând de miercuri, 6 iulie 2016, taxele pentru permisul de conducere şi placute de înmatriculare, precum şi cele pentru paşaport, pot fi platite prin internet banking, virament bancar, mandat postal sau numerar, la Trezorerie şi Poliţie, informează Stirileprotv.ro.
Astfel, cei care au de făcut plăţi pe la DRPCIV ar trebui să ştie că aceste taxe pot fi achitate direct la ghişeu. Spre exempu, cei care vor să achite taxa pentru certificatul de înmatriculare sau contravaloarea plăcuţelor de înmatriculare o pot achita la acelaşi ghişeu unde depun dosarul.
Indiferent de forma de plată, contul în care trebuie depuşi banii va fi afisat de fiecare prefectură în parte.
”Odată cu intrarea în vigoare a OUG nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, plata taxei de pasaport, precum şi a tarifelor aferente confecţionării şi valorificării plăcilor cu numere de înmatriculare, atribuirii unui număr de înmatriculare preferenţial, păstrarii combinaţiei numărului de înmatriculare, contravaloarea certificatelor de înmatriculare, a autorizaţiilor provizorii şi a permiselor de conducere se poate face prin internet banking, virament, mandat poştal sau în numerar. Plata se poate face online în sistem internet banking, dar şi de la orice bancă unde persoana are deschis un cont bancar, prin virament către contul unic deschis de către fiecare Instituţie a Prefectului”, se precizeaza în comunicatul MAI.
Conform autorităţilor prin această măsură se încearcă reducerea birocraţiei şi uşurarea modului în care se fac plăţi către sistemul public.