Un tânăr a fost amendat cu 500 de lei după ce a modificat o poză cu o mașină de poliție

Autor: ProMotor 30 sept. 2020 Știri auto
Un tânăr a fost amendat cu 500 de lei după ce a modificat o poză cu o mașină de poliție

Un tânăr de 28 de ani din Baia Mare a fost amendat cu suma de 500 lei pentru exercitarea dreptului la libertatea opiniilor și exprimării.

Tânărul a publicat pe rețeaua de socializare Facebook o fotografie cu un autoturism din dotarea unei instituţii publice (mașina radar a poliției), pe care a inserat prin mijloace tehnice înscrisuri cu tentă obscenă cu scopul de a jigni și denigra personalul care își desfășura activitatea, scrie ziarmm.ro.

„Vă aducem la cunoştinţă că, săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora sau a instituţiilor publice constituie contravenţie conform Legii 61/1991 dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale să fie considerate infracţiuni.

Sancţiunea pentru astfel de fapte poate fi închisoarea contravenţională de la 15 zile la 3 luni sau amenda. Poliţiştii vă atenţionează cu privire la faptul că fiecare drept vine cu o obligaţie. Manifestaţi respect ori de câte ori vă exprimaţi opiniile, gândurile, trăirile, indiferent de mijloacele de comunicare pe care le folosiţi, pentru a nu intra sub incidenţa vreunei legi”, au transmis reprezentanţii IPJ Maramureş.

Sancțiunea pentru astfel de fapte poate fi închisoarea contravențională de la 15 zile la 3 luni sau amenda

Polițiștii vă atenționează cu privire la faptul că fiecare drept vine cu o obligație. Manifestați respect ori de câte ori vă exprimați opiniile, gândurile, trăirile, indiferent de mijloacele de comunicare pe care le folosiți, pentru a nu intra sub incidența vreunei legi”, a declarat Ionela Cozma, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș.

Vezi foto pe site-ul directmm.ro


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide