În ceea ce ţine de modul în care te foloseşti de o intersecţie, sensurile giratorii sunt mană cerească. Înainte să intri în giratoriu, te asiguri să nu vină cineva din stânga ta. Odată intrat în giratoriu, ai prioritate. Şi gata, ai ieşit. Totodată, din punct de vedere al fluidizării traficului, giratoriile sunt, de regulă, mai eficiente decât intersecţiile cu specificaţii proprii de prioritate sau decât cele semaforizate.
Dar apoi, uită-te la Swindon The Magic Roundabout, din Marea Britanie. Giratoriul de lângă oraşul Swindon este format din cinci giratorii mai mici. Ţi se pare dificil? Încă n-ai auzit partea bună. După ce treci de giratoriul exterior, va trebui să te asiguri din direcţia opusă.
Corelat la universul nostru, cel care are volanul pe partea stângă, s-ar explica în felul următor: dacă în primul giratoriu în care intri (unul exterior) te asiguri, ca de obicei, în partea stângă, la intrarea în giratoriul mare va trebui să te asiguri din partea dreaptă. De aici, ca să ieşi, va trebui să treci din nou printr-un giratoriu mic, exterior, pentru care te vei asigura din nou în partea stângă. Cred.
Cu toate că are o reputaţie de „cel mai prost sensi giratoriu din UK” (2005), „cea mai proastă intersecţie din lume” (2007), „una dintre cele mai înfricoşătoare zece intersecţii din Marea Britanie” (2007), Swindon rezistă. Pentru că-şi face treaba în fluidizarea traficului – şoferii circulă atât de încet, încât riscul de coliziuni puternice este redus la minim. Nu spune nimic despre riscul apariţiei durerilor de cap, însă.
Tu cum crezi că te-ai descurca(t) în Giratoriul Magic?