Suzuki Vitara a fost actualizat pentru 2024. Ce este nou pe SUV-ul îndrăgit de români?
Suzuki Vitara este unul dintre cele mai importante modele pentru brandul japonez. Cu toate că actuala generație a fost lansată în urmă cu aproape 10 ani, continuă să fie în preferințele clienților.
Cu toate că actuala generație a SUV-ului de mici dimensiuni Suzuki Vitara a fost lansată în urmă cu aproape un deceniu, vânzările acestui model se mențin la cote bune, fapt pentru care producătorul japonez a pregătit un nou facelift pentru Vitara.
Al doilea facelift pentru Suzuki Vitara nu aduce doar un design ușor revizuit, ci și mai multe dotări în standard. La exterior, Suzuki Vitara 2024 a primit o nouă bară de protecție mai robustă, cu un element central decorativ ce aduce aminte de un bullbar. Pe lateral observăm noi modele de jante, iar paleta de culori beneficiază de două nuanțe exterioare noi: Titan Dark Gray Pearl Metallic și Sphere Blue Pearl în combinație cu un plafon negru.
Suzuki Vitara 2024 – Ce s-a schimbat la interior?
Cele mai importante noutăți pentru Suzuki Vitara se regăsesc la interior. Chiar dacă designul nu diferă cu mult, comparativ cu versiunile precedente, Vitara a primit un sistem multimedia nou, cu ecran de 9 inch în diagonală. Noul sistem de infotainment suportă acceptă integrarea smartphone-ului cu sau fără fir prin Apple CarPlay și Android Auto.
Suzuki Connect este compatibil acum și cu Vitara facelift. Aplicația pentru smartphone și serviciile asociate permit șoferilor să-și monitorizeze vehiculul de la distanță, să primească notificări despre starea sa actuală sau să găsească mașina dacă au parcat-o într-o locație necunoscută.
Pe lângă noul sistem de infotainment și aplicația Suzuki Connect, Vitara primește sisteme de asistență noi. Printre ele se numără pilotul automat adaptiv, sistemul de monitorizare a șoferului, recunoașterea semnelor de circulație, asistentul pentru păstrarea benzii și sistemul Dual Sensor Brake Support II.
Clienții vor avea la dispoziției aceeași gamă de motorizări, care cuprinde un motor pe benzină de 1,4 litri, cu tehnologie mild-hybrid, care produce 129 CP, precum și un motor hibrid de 1,5 litri și 116 cai putere. Motorizarea mild-hybrid de 1,4 litri este cuplată la o cutie manuală cu 6 trepte, în timp ce propulsorul hibrid primește o cutie automată cu 6 trepte. Sistemul de tracțiune integrală AllGrip este disponibil opțional.