SUV-ul rusesc își spală păcatele cu modelul Aurus Komendant – FOTO

Publicat: 29 01. 2020, 10:59
Actualizat: 29 01. 2020, 11:04

Nu suntem obișnuiți să vedem SUV-uri rusești frumoase!

Lada Niva are ea ceva calități, însă nu putem spune că întoarcem capul după ea pe stradă ca să o admirăm.

Situația, însă, pare că se schimbe. SUV-ul de lux Aurus Komendant și-a făcut debutul în câteva foto spion săptămâna trecută, în timpul testelor din nordul Suediei. Dacă atunci era acoperită cu folie camuflaj, acum vedem și câteva randări care oferă o previzualizare destul de precisă a produsului final.

Ca și în cazul sedanului Senat, Aurus Komendant va avea o grilă cromată la fel de impunătoare, faruri similare (deși nu sunt identice) și alte detalii care amintesc de limuzina lui Vladimir Putin.

Văzut din lateral, SUV-ul Komendant prezintă o linie pronunțată care se intinde de la faruri la blocurile optice spate, precum și jante din aliaj similare cu ale modelului Senat. De asemenea, putem localiza o bandă cromă care unește luminile din spate și o nișă a plăcuței de înmatriculare chiar sub ea. Bara de protecție din spate încorporează o inserție cromă generoasă.

Komendant va împărtăși aceeași platformă cu sedanul Senat, precum și un motor pe benzină V8 de 4,4 litri cu o putere de 590 CP și un cuplu de 880 Nm, care va funcționa împreună cu transmisie automată cu nouă trepte și o tracțiune integrală.

Se preconizează că Aurus va lansa Komendant cândva în 2021, vânzările urmând în 2022.

GALERIE FOTO CU AURUS SENAT