Sute de șoferi drogați au fost depistați de polițiști în 2019. Bucureștiul este în top, după cum arată Poliţia Română, într-un răspuns la solicitarea MEDIAFAX. Potrivit polițiștilor, peste 720 de şoferi au fost prinşi în trafic după ce au consumat droguri, în 2019. Cei mai mulţi dintre aceştia, respectiv 238, au fost depistaţi în Bucureşti.
De asemenea, pe parcursului anului 2019, la nivel naţional, s-au produs două accidente rutiere grave, având drept cauză principală de producere conducerea sub influenţa substanţelor psihoactive, în urma cărora o persoană a decedat şi două au fost rănite grav, arată sinteza Poliţiei.
În prezent, structurile de poliţie rutieră utilizează la nivel naţional 118 dispozitive pentru depistarea substanţelor psihoactive.
La nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Române se întreprind demersurile pentru accesarea de fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare, pentru implementarea unui proiect care are ca scop îmbunătăţirea dotării poliţiei rutiere cu autospeciale prevăzute cu sistem de monitorizare audio-video, cinemometre laser, precum şi cu 44 de dispozitive de depistare a substanţelor psihoactive.
Polițiștii au nevoie de aparate mult mai performante pentru detectarea șoferilor care au consumat droguri. În cel puțin unul dintre cazuri, polițiștii s-au făcut de râs după ce șoferul prins de ei a dovedit că nu consumase altceva decât paracetamol. Tânărul de 25 de ani, din Târgu-Jiu, căruia i s-a făcut dosar penal pentru consum de droguri, a reuşit să demonstreze că poliţiştii s-au înşelat. În cazul său, analizele toxicologice au demonstrat că, de fapt, luase paracetamol şi metaboliţi.
„În urma informaţiei publicate pe site-ul IPJ Gorj, la data de 22 iulie, referitoare la un tânăr de 25 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, care, în noaptea de 19/20 iulie, a ieşit pozitiv în urma testării cu aparatul Drugtest, facem precizarea că analizele efectuate de INML Bucureşti nu au identificat substanţe psihoactive (droguri bazice), ci doar paracetamol şi metaboliţi. Efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, au arătat reprezentanţii IPJ Gorj, într-un comunicat de presă transmis la finalul lunii noiembrie 2019.