Polițiștii de la Biroul Rutier al Poliției din Galați au oferit surpriza săptămânii: aceștia fac cinste șoferilor cu prilejul celor 44 de pahare. A nu se înțelege că le dau de băut şoferilor opriţi în trafic, însă le dăruiesc vouchere cu care aceştia pot călători gratuit cu taxiul. Acţiunea reprezintă o premieră şi s-a desfăşurat în două zone aglomerate ale oraşului Galaţi.
Poliţiştii de la Rutieră au organizat filtre, iar bărbaţii care se aflau la volan au primit sfaturi şi vouchere în valoare de 20 de lei, atât cât costă cea mai lungă cursă din oraş. Agenţii spun că au organizat această acţiune, astfel încât bărbaţii să nu fie discriminaţi în comparaţie cu femeile care primesc cadouri de 1 martie şi 8 martie.
„Acţiunea de astăzi face parte dintr-o serie întreagă de evenimente pe care ne propunem să le organizăm anul acesta, cu scopul de a preveni producerea de accidente soldate cu victime. Acesta este obiectivul nostru principal, să avem cât mai puţine accidente cu morţi şi răniţi. Am ales data de 9 martie pentru a organiza acţiunea de conştientizare a conducătorilor auto cu privire la pericolul pe care îl reprezintă conducerea sub influenţa alcoolului întrucât, în mod tradiţional, în această zi bărbaţii beau cele 44 de pahare cu ocazia praznicului Sfinţilor 40 de mucenici. Şi, aşa cum pentru doamnele şi domnişoarele de la volan am tot organizat acţiuni de 1 şi 8 martie, ne-am gândit ca, anul acesta, să facem ceva şi pentru domnii de la volan, să nu se simtă discriminaţi. Sperăm ca acţiunea noastră să fie bine primită de şoferi şi să devină, astfel, o tradiţie la Galaţi”, le-a declarat jurnaliştilor subcomisarul Ionuţ Rusu, şeful Biroului Poliţiei Rutiere Galaţi.
Şoferii au fost surprinşi de iniţiativa poliţiştilor.
„Mi se pare super tare, nu mi s-a mai întâmplat aşa ceva. Nu aveam planuri pentru astăzi, dar cred că o să folosesc talonul. O să-mi vizitez nişte rude, dacă o să mă cinstească măcar cu un pahar de vin o să chem taxiul pus la dispoziţie de poliţişti. Foarte tare ideea”, a declarat unul dintre şoferii opriţi în trafic.
În fiecare an, în judeţul Galaţi zeci de oameni mor sau sunt răniţi din cauza unor accidente rutiere provocate de şoferi care au consumat alcool înainte de a pleca la drum.