Volkswagen Lavida este unul dintre cele mai bine vândute modele din China, deci interesul pentru această gamă e normal să fie crescut. Ceea ce înseamnă diversificarea familiei, care se va întâmpla la Salonul Auto de la Shanghai din acest an.
Deocamdată, vorbim de poze spion, din care se observă că versiunea hatchback este ceva mai mult decât un ”Lavida tăiat”. Adică partea din spate abordează ideea de semi-break, precum modelul european Audi A3 Sportback.
Mai mult, decuparea stopurilor pare a face o trimitere foarte directă la modelul premium, Lavida hatchback dorind să îi sensibilizeze pe clienţii amatori de sportivitate, mai ales că promite preţuri mai accesibile decât VW Golf, în condiţiile unui spaţiu interior similar şi al unui nivel de dotări destul de apropiat.
Pe piaţa chineză, numele noii versiuni Lavida va fi Lang Xing, sedanul fiind cunoscut sub titulatura de Lang Yi. Modelul urmează să fie produs tot de joint-venture-ul Shanghai Volkswagen, care are obiective optimiste: peste 500.000 de modele Lavida Sedan şi hatchback produse anual.