Super-bateriile prin care automobilele electrice ar putea avea o autonomie precum cele pe benzină

Publicat: 02 11. 2015, 11:57

Cercetătorii de la Universitatea Cambridge au descoperit o tehnică prin care ar putea creşte substanţial fiabilitatea bateriilor litiu-aer. Cu ajutorul acestora, maşinile electrice ar putea avea o autonomie echivalentă cu cea a autoturismelor pe benzină.

După ani de cercetări, savanţii din Marea Britanie au găsit modalitatea prin care această super-baterie să aibă o putere de 10 ori mai mare decât bateriile actuale litiu-ion, potrivit unui studiu publicat joi în revista americană ”Science”.

În această etapă de dezvoltare în laborator, super-bateria poate să fie reîncărcată de mai mult de două mii de ori. Totodată, ar permite maşinilor electrice să circule cu peste 600 de km până la următoarea încărcare, fiind comparabile astfel cu cele pe benzină. În prezent, puţine automobile electrice pot circula cu mai mult de 150 de kilometri fără să aibă nevoie de o reîncărcare a bateriei.

Principiul chimic din spatele bateriilor litiu-aer este unul simplu. Electricitatea este produsă la contactul litiului cu oxigenul. În mod normal, reacţia dă naştere peroxidului de litiu, însă, cercetătorii de la Cambridge au ajustat-o astfel încât peroxidul să fie convertit în hidroxid de litiu, mult mai uşor de controlat. Totodată, au adăugat în amestecul chimic producător de energie şi iodură de litiu, iar electrodul bateriei a fost realizat din grafen, o formă de carbon descoperită în urmă cu doar 12 ani la universitatea din Manchester.

Citeşte mai departe pe descoperă.ro

 

VIDEO Jeremy Clarkson a făcut trecerea de la Lamborghini şi Ferrari la Segway

VIDEO Întâiul şofer al Rusiei testează concurentul Daciei Logan

Atenţie, Tesla! Vine Aston Martin electric de 1000 de cai-putere

VIDEO Cum arată noua versiune de top a Daciei Logan – GALERIE FOTO

VIDEO Pilotul automat de pe Tesla oferă senzaţii tari la volan. Elon Musk: În caz de accident, şoferul e responsabil

 

VIDEO Cum arată noua versiune de top a Daciei Logan – GALERIE FOTO

 

Europa desenează, China copiază – GALERIE FOTO cu cele mai tari modele copiate de chinezi

 

EXCLUSIV ProMotor – Cum a pierdut Dacia o licitaţie de 400 de maşini de patrulare ale Poliţiei pentru doar 2,4 lei pe autoturism

 

Cauciucurile de iarnă, obligatorii înainte de 1 noiembrie. Ce spune Brigada Rutieră