STIG şi Jaguar F-Type R pe circuitul Top Gear. On board VIDEO
Stig îşi vede de treabă pe circuitul Top Gear, sau cel puţin aşa pare din clipurile video puse de către britanici pe contul de YouTube oficial. E adevărat că supărarea fanilor după demiterea lui Clarkson nu cunoaşte limite, mii dintre ei votând negativ orice mai apare pe conturile oficiale ale emisiunii britanice, însă ar fi păcat să nu admirăm puţin pilotaj profesionist din partea lui Stig… în noul Jaguar F-Type R, care se comportă decent pe circuitul Top Gear.
Timpul obţinut: 1.21.6, îl pune pe noul sportiv de la Jaguar într-o companie strălucită: imediat sub Porsche Cayman GTS şi deasupra lui Audi R8 V10, Mercedes-Bens SLS AMG Electric Drive şi Ford GT. Puteţi vedea cum a arătat cursa din afara maşinii, în ultimul episod din istoria Top Gear (22×07) în care apar cei trei prezentatori.