Stellantis a devenit cel mai mare producător din Europa în octombrie
Grupul Stellantis a depășit în topul vânzărilor Grupul Volkswagen, devenind cel mai mare producător din Europa în luna octombrie. Această reașezare a ierarhiei constructorilor din industria auto reprezintă o premieră pentru 2021.
Neașteptata schimbare vine pe fondul unei scăderi drastice a pieței europene cu 29% în octombrie comparativ cu aceeași lună din 2020. Acest regres este cauzat de criza globală de semiconductori, dar și de oprirea temporară a producției de mașini în mai multe fabrici europene.
Vânzările Dacia în Europa, în scădere în octombrie
Lipsa acută de componente electronice s-a resimțit cel mai acut în luna a zecea din 2021, iar unul dintre cei mai afectați constructori a fost Volkswagen. Numai în octombrie, producătorul german a înregistrat o scădere a vânzărilor cu 42 de procente față de aceeași lună a anului trecut, ceea ce se traduce printr-un minus de aproximativ 134.000 de autovehicule comercializate.
Dintre mărcile din grupul Volkswagen, cele mai afectate au fost Volkswagen, Audi și Skoda, care au avut vânzări mai slabe cu 40%, 46% și, respectiv 49% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2020.
În schimb, Grupul Stellantis s-a adaptat din mers la criza mondială, reușind să detroneze Volkswagen din fruntea ierarhiei constructorilor auto. Astfel, grupul înființat chiar în acest an a înregistrat o scădere a volumului vânzărilor de 32% în octombrie, un procent mai mic decât cel consemnat de rivalul din Wolfsburg.
Potrivit Automotive News, Stellantis a vândut cu vreo 73.000 de autovehicule mai puțin comparativ cu luna octombrie a anului trecut. Dintre mărcile care fac parte din grup, cel mai mult a avut suferit Alfa Romeo, care a avut vânzări cu 46% mai mici față de octombrie 2020. La rândul lor, mărcile Jeep și Lancia au avut vânzări mai mici cu 36%, Opel și Peugeot cu 31% mai puțin, Citroen cu 33% și Fiat cu 32%.
Hyundai Group completează podiumul la capitolul vânzări europene cu o creștere cu 11%. Constructorul coreean a depășit, Renault, care a înregistrat o scădere de 36%, și marca românescă Dacia, care a scăzut cu 23 de procente.