Şoferul unui camion filmat în timp ce conducea, miercuri dimineaţă, pe contrasens, la intrarea în oraşul Constanţa, pe DN 39, este căutat de poliţişti. Acesta riscă suspendarea permisului şi amendă, scrie Mediafax.
Şoferul camionului a fost filmat de un alt participant la trafic în momentul în care, deplasându-se pe DN 39, la intrarea în municipiul Constanţa, intră pe contrasens cu intenţia de a ajunge într-o staţie de benzină.
Camionul rulează pe mai multe zeci de metri, iar apoi intră în benzinărie, dar prin zona de ieşire.
Imaginile au ajuns şi la poliţiştii constănţeni, care au început cercetările pentru identificarea şoferului.
„Se fac verificări pentru identificarea autocamionului şi a conducătorului auto. Acesta, pentru circulaţie pe sensul opus de mers, riscă suspendarea permisului de conducere pentru 60 de zile şi amendă din clasa III de sancţiuni, cu 6-8 puncte amendă”, au precizat reprezentanţii IPJ Constanţa.
VIDEO