Când ești grăbit și ai mulți cai putere, un lucru este clar: poți merge mai repede decât o ambulanță mare și greoaie. Dar trebuie să acorzi o atenție sporită la depășire. Ce a pățit șoferul unui BMW în momentul în care a încercat să depășească?
Atunci când o ambulanță cu semnalele de avertizare acustice și vizuale în funcțiune se apropie, toți știm ce avem de făcut. Tragem pe dreapta sau ne dăm la o parte ca să-i facem loc. Pentru pacientul aflat în autospecială poate fi o chestiune de viață și de moarte. Dar șoferul unui BMW nu a ținut cont de reguli și a încercat, el însuși, să depășească ambulanța.
Se pare însă, că drumul a fost prea îngust pentru un BMW X6 și salvarea care este, într-adevăr, foarte lată și are loc cu greutate pe o singură bandă. Astfel, SUV-ul coupe a ajuns într-o poziție bizară. Când poliția a sosit la fața locului, mașina era sprijinită de o porțiune înălțată din afara carosabilului și de ambulanță.
Incidentul a avut loc în Sharon din statul american Massachusetts, în apropiere de Boston. Reprezentanții poliției din Sharon au povestit incidentul pe Twitter. Șoferul unui BMW a pierdut controlul mașinii în timp ce executa manevra de depășire. Imaginea publicată de autorități este concludentă. SUV-ul coupe are luneta spartă și acoperișul deformat, un incidiciu că s-a răsturnat înainte de a ajunge în această poziție.
Fotografia a fost făcută în momentul în care o echipă specializată încerca să readucă mașina cu roțile pe carosabil.
Șoferul autoturismului marca BMW a fost acuzat de operare neglijentă a unui autovehicul și a fost sancționat. Autoritățile nu menționează victime, deci sunt șanse mici ca vreo persoană să fi fost rănită în timpul “cascadoriei” făcute de șoferul SUV-ului german.
Dangerous work:
Recently a car overcompensated when passing an ambulance which was trying to assist someone in another mv crash. The result was a close call for paramedics and a police officer. Charges have been filed in court against the operator- negligent operation of a mv. pic.twitter.com/chiZN1kHAL— Sharonmapolice (@SharonMAPolice) June 28, 2021