Şoferii şi-ar putea pierde permisul dacă nu au această adeverinţă. Parlamentarii le-au pus gând rău şoferilor incompatibili

Publicat: 11 06. 2018, 17:38

Când observă o afecţiune care nu permite deţinerea unui permis de conducere, ORICE MEDIC va putea să trimită şoferii la o examinare de specialitate. Până acum, doar medicii de familie puteau face asta. Şoferii vor fi obligaţi să se prezinte la o clinică autorizată, altfel riscă să-şi piardă AUTOMAT permisul.

Un proiect de lege pentru modificarea şi completarea OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, care fusese respins iniţial de Senat, a revenit recent pentru adoptare la Camera Deputaţilor. Parlamentarii vor ca şoferii incompatibili cu deţinerea permisului auto să-l piardă automat şi orice medic va putea să-i trimită la examinare autorizată.

„Orice medic, atunci când constată că un conducător de autovehicul, de tractor agricol sau forestier ori tramvai, aflat în evidenţa sau în îngrijirea sa, prezintă afecţiuni medicale (…), este OBLIGAT să emită bilet de trimitere către o unitate de asistenţă medicală autorizată (…), cu diagnosticele constatate şi cu datele de contact ale unităţii medicale în care medicul trimiţător îşi desfăşoară activitatea şi să consemneze acest lucru în fişa medicală a conducătorului”, scrie în proiectul de act normativ, precizându-se că există un ordin al ministrului Sănătăţii cu afecţiunile ce nu permit conducerea maşinilor, transmite avocatnet.ro.

Citeşte continuarea pe site-ul Gândul.info