Șoferii mașinilor electrice Volvo vor avea acces la 12.000 de stații Tesla Supercharger

Autor: Marius Vișan 28 iun. 2023 Știri auto

Ca parte a obiectivului Volvo Cars de a fabrica doar mașini complet electrice până în 2030, compania este primul producător auto european care a semnat un acord cu Tesla, oferindu-le posesorilor de automobile electrice Volvo acces la vasta rețea Supercharger a Tesla din Statele Unite, Canada și Mexic.

Conform acordului, viitoarele automobile Volvo, începând cu anul 2025, vor fi echipate cu portul de încărcare North American Charging Standard (NACS) din regiune.

Înțelegerea le oferă posesorilor modelelor Volvo complet electrice acces la 12.000 de noi puncte de încărcare rapidă. Numărul lor se așteaptă să crească pe măsură ce Tesla continuă să își extindă rețeaua Supercharger în regiune.

Mașinile de la Volvo vor putea încărca la Tesla Supercharger

Șoferii actualei game de automobile complet electrice de la Volvo, de la XC40 și C40 Recharge la recent lansatele EX30 și EX90, vor putea găsi locațiile de încărcare prin intermediul aplicației Volvo Cars și se anticipează că vor putea utiliza rețeaua Supercharger cu ajutorul unui adaptor începând cu prima jumătate a anului 2024.

Șoferii viitoarelor autoturisme Volvo echipate cu portul de încărcare NACS care doresc să continue să se încarce în sistemul de încărcare CCS  vor putea continua să facă acest lucru cu un adaptor furnizat de Volvo.

Cu ajutorul aplicației Volvo Cars, șoferii de automobile Volvo complet electrice din Statele Unite și Canada vor avea la dispoziție zeci de mii de stații de încărcare publice și vor putea obține informații în timp real despre disponibilitatea  acestora. Totodată, ei vor putea plăti pentru sesiunea de încărcare printr-o singură interfață, ceea ce va facilita încărcarea.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Volvo


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide