Șoferii sunt disperați! O lege absurdă îi obligă pe toți să-și vopsească mașinile integral în alb

Autor: Promotor 28 nov. 2020 Știri auto

Șoferii au intrat în panică. O lege absurdă îi obligă pe toți șoferii să-și vopsească mașinile în alb. Reglementarea nu face referire doar la caroserie, ci la orice element decorativ aplicat pe mașină.

GALERIE FOTO 

Președintele Turkemenistanului le cere șoferilor imposibilul. Să iasă pe străzi numai și numai cu mașini albe integral. Grila, protecțiile din plastic, barele, elementele cromate și toate celelalte trebuie să fie albe.

Gurbangulî Berdîmuhamedov i-a somat pe șoferii țării să vopsească tot ce se poate vopsi. Șeful statului l-a delegat pe ministrul de Interne, Mammetkhan Chakyev, să monitorizeze implementarea noii norme.

Astfel, începând cu data de 24 noiembrie, absolut toți șoferii care au la mașini componente neconforme trebuie să se prezinte la un service de tinichigerie pentru a rezolva problema. Altfel, nu vor trece, potrivit noii legi, de inspecția tehnică periodică.

În capitala Așgabat, agenții de poliție au început deja să dea amenzi. Cele mai dese abateri vizează protecțiile din plastic de pe aripi. Șoferii care nu se conformează sunt sancționați cu sume cuprinse între 1.500 și 1.600 de manați, adică între 359 și 382 de euro, anunță presa locală.

Nu este însă clar dacă noua reglementare vizează doar autoturismele sau și camioanele din Turkmenistan. Pentru acestea din urmă, procedurile de modificare ar fi mult mai complicate.

De unde vine obsesia președintelui pentru alb?

Printr-o convenție nescrisă, se interzice de ani de zile importul mașinilor de orice altă culoare decât alb în Turkmenistan. Președintele Gurbangulî Berdîmuhamedov iubește această nuanță. Preferința sa a devenit o obsesie în toată regula după ce, în 2013, Așgabat a ajuns în Cartea Recordurilor Guinness ca fiind cel mai alb oraș din lume. În metropola turkmenă, aproape toate clădirile au fațada din marmură albă.

Turkmenii trăiesc într-o lume proprie. De la debutul pandemiei de coronavirus, s-a interzis raportarea cazurilor înregistrate acolo. Mai mult, cei care sunt prinși purtând măști sunt arestați pe loc.


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide