Șoferii din Suceava râd în hohote. Autoritățile vor construi un sens giratoriu cu o formă… indecentă

Publicat: 07 06. 2021, 15:24
Actualizat: 07 06. 2021, 15:25

Șoferii din Suceava râd în hohote. Autoritățile locale au anunțat că vor construi un sens giratoriu în centrul orașului. Dar acesta are o formă oarecum… indecentă.

GALERIE FOTO

Primăria din Suceava a găsit modalitatea pentru a fluidiza traficul din centrul orașului. Un sens giratoriu își va face apariția la intersecția Bulevardului 1 Mai – Calea Obcinilor. În mijlocul intersecției va fi integrat parcul deja existent.

“Acel parc va rămâne și vom găsi soluții pentru cei care circulă în zonă să fie avantajați”, au promis autoritățile.

Proiectul a fost dezvăluit de primarul Lucian Harșovschi cu ocazia conferinței săptămânale. Edilul nu și-a dat seama că planul intersecției, pe care l-a arătat în timpul evenimentului, va deveni subiect de glume. Imaginea prezentată pe planșă arată un plan care imită forma unui chilot.

Astfel, prea puțini au fost interesați de utilitatea viitorului sens giratoriu. Cei mai mulți au reacționat amuzați la desenul arătat de primar.

“Nu vă mai spălați rufele murdare în public, dom’ primar!”, a reacționat un utilizator de Facebook.

“Sunt noile uniforme de vară ale Poliției Locale?”, a glumit un altul.

Sens giratoriu vedetă nu numai la Suceava, ci și în vestul țării

Viitorul sens giratoriu de la Suceava, care imită forma unui chilot, nu este singurul care a fost zilele acestea în prim plan în mediul online. O intersecție, ce-i drept, cu formă convențională, a apărut peste noapte pe Drumul European E70, în județul Timiș, în apropierea comunei Sag. Acesta i-a luat prin surprindere pe șoferi.

Nu mai puțin de două vehicule au sfârșit pe zona înălțată din centrul intersecției care este încă în construcție. A fost vorba despre o Mazda 3, care a “inaugurat” noul sens giratoriu. Câteva ore mai târziu, un TIR cocoțat acolo a avut nevoie de o macara pentru a fi repus pe carosabil.

VIDEO: