Șoferii de ambulanțe vor face cursuri de conducere defensiva
Cei care conduc mașini speciale, printre care și șoferii de ambulanțe, vor fi obligați să participe la cursuri de conducere defensiva. Măsura este inclusă într-un proiect de modificare a Codului Rutier lansat recent în dezbatere publică și are ca obiectiv prevenirea accidentelor rutiere. Propunerea va fi dezbătută mai întâi la Senat, urmând ca ulterior asupra sa să se pronunțe și Camera Deputaților.
Conform proiectului, șoferii tuturor mașinilor dotate cu girofaruri vor trebui să participe obligatoriu la cursuri de conducere defensivă. În cadrul acestor cursuri, șoferii vor beneficia de pregătire specială pentru prevenirea accidentelor rutiere.
Potrivit Codului Rutier, mașinile speciale sunt cele dotate cu girofar, indiferent de culoarea acestuia. Este vorba, așadar, de mașini de poliție, de pompieri, jandarmerie, ambulanță, armată sau mașini folosite la transportul anumitor mărfuri sau substanțe periculoase, la repararea drumurilor, la deszăpezire sau la transporturile agabaritice.
Același proiect mai prevede încurajarea tuturor celorlalte categorii de șoferi să urmeze cursuri de conducere defensivă. Astfel, atât persoanele fizice cât și firmele care plătesc angajaților cursuri de conducere defensivă vor putea deduce cheltuielile de școlarizare din impozitul pe venit sau pe profit.
Cursurile de conducere defensiva reprezintă o măsură care ar s-a dovedit, în alte țări, că poate contribui la reducerea semnificativă a accidentelor rutiere. Proiectul se aliniază programului Uniunii Europene pentru siguranță rutieră 2011-2020, care prevede ca obiectiv reducerea cu 50% a deceselor rezultate din accidente rutiere.
Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie să fie aprobat de parlamentarii celor două Camere, promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial.