Siguranța în mașină depinde și de poziția în scaun. Dacă stai foarte aproape de volan, airbag-ul poate face mai mult rău decât bine. Dar care este, de fapt, poziția corectă la volan? Specialiștii de la Skoda dau instrucțiuni.
Puțini sunt instructorii care îi învață pe viitorii conducători auto cum să se așeze corect la volan. Astfel vedem în trafic tot felul de poziții greșite și chiar periculoase. Cu scaunul aproape lipit de bancheta din spate. Cu spătarul înclinat de parcă ar sta într-un șezlong. Cu o mână pe geam și alta pe telefon. Sunt poziții alese de mulți șoferi. Niciuna însă, nu le garantează siguranța. Specialiștii în siguranță de la Skoda vorbesc despre poziția corectă la volan.
Ca să stai corect în mașină trebuie, în primul rând, să ajungi la volan și la pedale, dar și la butoanele utile, fără să fii nevoit să te întinzi sau să faci mișcări nefirești.
Este extrem de important să ai spatele cât mai drept posibil. Cei care au spătarul mult prea înclinat nu au vizibilitatea necesară oricărei manevre efectuate în condiții de siguranță. Mai mult, nici centura de siguranță nu-și poate îndeplini rolul în mod eficient, atunci când șoferul stă mult prea pe spate.
Robert Stastny, membru al echipei specializate în siguranță în trafic de la Skoda, atrage atenția că șoferii care aleg o astfel de poziție la volan riscă să fie ștrangulați de centură în cazul unui accident. Corpul lor va aluneca pe sub centură, iar aceasta va ajunge să se tensioneze în zona gâtului. Acest fenomen se numește “submarining” (“scufundare”). Centura poziționată corect vine peste bazin și peste umăr, în niciun caz peste abdomen.
Ca să obțină poziția corectă la volan, șoferul trebuie să nu aibă niciodată picioarele întinse la maximum, nici chiar atunci când apasă o pedală până la podea. Regula este valabilă și pentru brațe, la reglarea volanului pe adâncime. Pentru a verifica distanța corectă față de bord, șoferul trebuie să pună încheietura mâinii întinse la ora 12 pe volan. Mâinile se vor afla în permanență la ora 9 și la ora 3. Aceste prize permit cea mai largă plajă de manevre. În zilele noastre, acest lucru este foarte simplu, pentru că volanele sunt construite în așa fel încât le arată practic, șoferilor, unde trebuie să țină mâinile.
Dacă șoferul stă prea aproape de volan, acesta poate fi rănit în cazul declanșării airbag-ului. Un bun indiciu pentru a înțelege mai bine poziția corectă la volan este de a urmări poziția manechinilor așezați în mașini la testele de impact.
Șoferii trebuie să mai știe și că tetiera trebuie să ajungă până la partea superioară a capului. Evident, pentru șoferii foarte înalți, acest lucru va fi imposibil. Ideal este ca, între creștetul capului șoferului și plafon să aibă loc un pumn strâns pentru a reduce riscul leziunilor la cap și la coloana vertebrală, care pot surveni în cazul unei răsturnări.