Un șofer de TIR din România este erou în Germania. Acesta a reușit să oprească un BMW la volanul căruia se afla o femeie care își pierduse cunoștința. Autoturismul rula pe contrasens.
Incidentul a avut loc pe o autostradă aflată în apropiere de Neuss-Uedesheim. Un șofer român, aflat la volanul unui TIR, a observat de la distanță un BMW rulând pe contrasens. Aceasta și-a dat seama că la volan se afla o femeie care își pierduse cunoștința. Mașina traversa o pasarelă pe A57 și venea din direcția greșită. Bărbatul în vârstă de 49 de ani a acționat rapid. Acesta a reușit să blocheze autoturismul pe banda de urgență, între balustrada de protecție și TIR-ul pe care îl conducea.
Ceilalți participanți la trafic au crezut că este vorba despre un accident și au apelat numărul de urgență, notează Adevărul. La fața locului, polițiștii au aflat că fusese, de fapt, o faptă eroică. Șoferul de TIR din România îi salvase viața femeii aflate la volan și poate pe a altor participanți la trafic, care circulau regulamentar.
Șoferul de TIR și un alt conducător auto i-a acordat primul ajutor femeii în vârstă de 57 de ani. Potrivit postului local de televiziune Westdeutscher Rundfunk (WDR), aceasta a fost preluată de o ambulanță și transportată la spital, fiind acum în afara oricărui pericol. Nu se cunosc deocamdată motivele pentru care șoferița și-a pierdut cunoștința.
“A fost o faptă eroică!” Astfel a catalogat poliția germană gestul românului.
Din păcate, în ultima perioadă, au venit mai multe vești proaste din Germania, cu șoferi de TIR din România în prim plan. În urmă cu două luni, un bărbat a fost surprins conducând pe autostradă fără o roată. Acesta a fost amendat cu 1.200 de euro.
În urmă cu un an, un șofer de TIR din țara noastră a provocat un accident în lanț pe o autostradă din Germania. 12 mașini s-au ciocnit. Două persoane și-au pierdut viața și patru au fost rănite.