Un șofer de Audi, care a parcat aiurea în cartierul Drumul Taberei din Capitală, s-a trezit cu o grămadă de gunoi pe mașină. Sedanul lui a fost transformat în tomberon.
Alți participanți la trafic au fost supărați pentru că un șofer de Audi și-a lăsat mașina câteva zile în banda întâi a Bulevardului Timișoara din sectorul 6 al Capitalei. Posesorul de sedan german s-a trezit cu mult gunoi pe acoperișul mașinii, dar și pe capacul portbagajului. Imaginea cu mașina parcată aiurea a fost publicată de Gordo Valy pe grupul de Facebook “Ai parcat ca un bou”.
Șoferii justițiari l-au pedepsit pentru că a încurcat traficul. Aceștia trebuie să știe însă, că astfel de gesturi pot fi clasificate drept un act de distrugere. Potrivit articolului 253 din Codului Penal, privind Distrugerea și tulburarea de posesie, cel care a făcut un asemenea gest poate fi pedepsit cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.
Câte cartiere, atâtea obiceie de a parca, am putea adapta vechiul proverb românesc. Astfel, în cartierul Titan din sectorul 3 al Capitalei, un alt șofer de Audi și-a parcat mașina sub copertina dintr-o stație de autobuz. Astfel, călătorii au fost obligați să aștepte în altă parte. Imaginile cu SUV-ul cu patru cercuri parcat în stație au fost publicate pe același grup de Facebook de către Andrei Toader.(vezi GALERIA FOTO).
Șoferul nu a aflat însă, că parcarea pe trotuar în astfel e condiții este interzisă. Potrivit articolului 72 din Ordonanța de Urgență 195/2002, “Este interzisă ocuparera trotuarelor cu vehicule imobilizate, iar când aceasta este permisă, conform indicatoarelor sau marcajelor, lățimea minima a trotuarului lăsat la dispoziția pietonilor trebuie să fie de cel puțin un metru.”
Dar conform articolului 144 din OUG 195/2002, “nu se pot amenaja parcări pentru autovehicule pe trotuar la mai puțin de 10 metri de intersecții, stații ale mijloacelor de transport în comun sau treceri de pietoni.”
VIDEO:
https://www.facebook.com/100006528380132/videos/pcb.821904758548420/2932172310343686