Iulian Şerban Sănducu, şoferul care în 2015 a şicanat şi a lovit cu maşina sa VW Touareg o altă maşină aflată în trafic, a fost achitat de Tribunalul Bucureşti. Acesta era acuzat de săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor calificat şi deranjarea liniştii publice.
Şerban Sănducu a negat vreo intenţie în cazul accidentului de la Podul Băneasa, declarând că pur şi simplu nu s-a asigurat când a efectuat schimbarea benzii de circulaţie.
În 2015, o înregistrare publicată pe site-ul de video content TraficTube făcea furori. Şoferul unui VW Touareg era suprins de un alt participant la trafic când împingea o Dacia Logan în afara carosabilului, în zona Fântânii Mioriţa din Bucureşti. Accidentul ar fi fost suprins în vară, dar imaginile au fost publicate mai târziu.
În imagini se vede cum o maşină VW Touareg loveşte un autoturism Dacia Logan, pe care îl proiectează în afara şoselei. Un pieton care circula pe trotuar a fost la un pas să fie lovit de maşina scăpată de sub control.
În urma şicanării, şoferul Daciei a pierdut controlul volanului, maşina a derapat şi a fost la un pas să se oprească într-un cap de pod. Cinci persoane, care se aflau în Dacie, au fost rănite, dar şi un pieton.
S-a stabilit ulterior că şoferul Touaregului este controlor de trafic, iar cel al Daciei, angajat al unei companii aeriene. Poliţistii de la Rutiera au spus atunci că atâta timp cât şoferii au declarat ca totul a fost fără intenţie, nu vor continua ancheta. Cel vinovat de producerea accidentului a fost amendat cu 210 lei.
Ulterior, procurorii au schimbat încadrarea faptei şi l-au trimis în judecat pentru tentativă de omor calificat.