Skoda pregătește un înlocuitor electric pentru Fabia, care va costa sub 20.000 de euro

Autor: Mihai Morcovescu 05 sept. 2022 Știri auto

După ce în urmă cu doi ani a fost oprită producția Citigo, Fabia este în prezent cel mai mic model vândut de Skoda pe piața europeană. Deși este o mașină practică ce oferă soluții inteligente și care se numără printre cele mai bine vândute în segmentul său, viitorul Fabia este incert.

Potrivit șefului producătorului ceh de automobile, Klaus Zellmer, Fabia va primi o nouă generație. Dar, înlocuitorul actualului model va fi unul complet electric și ar urma să-și facă debutul până cel târziu la sfârșitul acestui deceniu.

Succesorul electric al Fabiei va fi un crossover de mici dimensiuni

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

Cu ocazia prezentării conceptului Vision 7S, Zellmer a vorbit și despre strategia companiei până în anul 2030. Între altele, oficialul Skoda s-a referit și la viitorul modelului de clasă mică Fabia.

Acesta a confirmat că succesorul actualei iterații va fi un automobil 100% electric. Viitorul model ar putea fi construit pe arhitectura MEB și ar putea fi lansat până la sfârșitul acestui deceniu, scrie publicația britanică Autocar, preluată de Motor1. Sursa citată susține că viitorul autovehicul electric va fi unul dintre ultimele modele cu emisii zero care vor fi construite pe această arhitectură. Ulterior, toate mașinile se vor baza pe noua platformă SSP.

„Fabia va avea un înlocuitor cu emisii zero și deja lucrăm la asta. Cea mai mare provocare în acest moment îl reprezintă costul vehiculelor electrice. Și asta, mai ales atunci când produci o mașină de dimensiunile Fabiei. Va trebui, însă, să avem puțină răbdare”, a declarat Klaus Zellmer.

Din punct de vedere estetic, succesorul electric al Fabiei va prelua elemente specifice noului limbaj de design Skoda. Acesta se numește „Modern Solid” și a fost previzualizat de conceptul Vision 7S. Asta înseamnă că noul model nu va mai fi un hatchback clasic, ci ar putea să se transforme într-un crossover de mici dimensiuni. Deocamdată, nu se știe dacă noul EV se va numi tot Fabia.

Skoda și-a propus să treacă la o gamă de modele complet electrice până la sfârșitul deceniului. De aceea, este posibil ca cehii să redenumească anumite modele cu emisii zero.

Sursa: Motor1


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Skoda


Mihai Morcovescu
Mihai Morcovescu
Sunt ziarist cu o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă și auto din România, atât în print, cât și în online. Am scris de-a lungul timpului la Agerpres, Sport XXI, Jurnalul Național, Gazeta Sporturilor, ProSport, Autocar, AutoMotorsiSport.ro, Auto.ro, etc. De asemenea, am făcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide