Nu e greu de remarcat că Skoda Jeti este, de fapt, prelucrarea în photoshop a unui concept Volkswagen, şi anume VW Taigun, prezentat la sfârşitul lui 2012 cu ocazia Salonului Auto de la Sao Paolo.
Pe plan european, un astfel de model Skoda Jeti ar intra în concurenţă cu Ford EcoSport, de pildă (care se vinde deja în America de Sud), Nissan Juke, verii Opel Mokka şi Chevrolet Trax şi francezii Renault Captur şi Peugeot 2008.
Singurul SUV din gama Skoda în acest moment este Skoda Yeti, care e pe piaţă din 2009, deci în maximum 3 ani ar trebui să apară un înlocuitor, care cel mai probabil va avea dimensiuni mai generoase. Adică ar rămâne loc pentru un crossover mai mic, cum e acest Skoda Jeti.
Interesant, autorul acestei randări expică şi de unde vine numele Jeti: de la asocierea denumirilor ”Junior” şi ”Yeti”. În ce priveşte platforma tehnică, aceasta ar fi foarte posibil să provină de la Skoda Citigo, fratele lui VW Up! care deja a fost declinat într-o versiune pseudo-crossover, Cross Up!, lansată la Geneva 2013.
Ce părere aveţi:
AR FI O IDEE BUNĂ UN MODEL SKODA JETI?