Compania românească de camioane de la Roman a publicat pe site-ul propriu o analiză a situaţiei uzinei de anul acesta. Dacă în 2017 producţia a fost de câteva zeci de unităţi, în 2018 comenzile lispesc cu desăvârşire, cel puţin până la data scrierii articolului.
Roman Brasov a cerut sa intre in insolventa in septembrie 2014 si din decembrie 2015 este in reorganizare judiciara pe trei ani, cu posibilitate de prelungire cu doi ani, iar de atunci au trecut opt trimestre in care si-a platit conform planului datoriile la cei inscrisi la masa credala. In ultimii ani productia Roman a fost de cate 30-50 de unitati, dar pentru 2018 estimarile sunt destul de sumbre, deoarece anul a inceput fara contracte deja incheiate, ci doar cu negocieri. Cea mai mare cifra de afaceri din ultima vreme s-a inregistrat in 2017, de circa 16 milioane de lei, aproape dublu fata de alti ani din urma, dar sub nivelul de dinainte de 2014. Asta in conditiile in care piata de camioane specializate pare sa creasca foarte mult, se anunta numeroase licitatii pentru care producatorul se pregateste deja, insa, „cu «lobby-ul» care ni se face, nu stiu ce sanse avem in tara“, dupa cum explica Tiberiu Klein, director tehnic Roman Brasov.
Roman a lucrat foarte putin in ultimii ani pentru piata din Romania. In 2014 si 2015 a livrat la Confind Campina 12 autosasiuri 8×6 cu instalatii speciale pentru OMV, pentru UPET Targoviste a produs anual 3-4 autosasiuri cu 6-7 axe, pentru instalatii petroliere, care au ajuns in Libia, Ucraina, Rusia si Kazahstan, in 2015 a fost subfurnizor al Aerostar Bacau intr-un contract cu Ministerul Apararii, pentru camioane 6×6 cu motor Euro 5 de 290 CP si greutate totala de 21 t, echipate cu platforma cu twistlock-uri, pentru transportul containerelor 1C, si in plus a mai vandut vehicule pentru pompieri in sase judete din sud-estul tarii si vehicule cu macarale, pentru Electrica, impreuna cu Ubemar, si macarale pe autosasiuri 8×4 catre ROMGAZ.
Cereri de pe piata romaneasca mai sunt, dar problema este ca Euro 6 e deja obligatoriu, iar Roman nu ofera inca un astfel de motor. Se poarta insa discutii cu Mercedes-Benz si MAN pentru achizitia de motoare de la ei si deocamdata impedimentul este cantitatea mica de care are nevoie producatorul brasovean, „dar cred ca in curand vom finaliza negocierile, ca sa putem face apoi niste prototipuri“. Cele doua companii sunt preferate deoarece nu furnizeaza doar motorul, ci intregul kit, pentru ca altfel Roman nu are forta de proiectare necesara. In trecut a existat o colaborare cu Renault Trucks, dar dupa preluarea de catre Volvo Trucks francezii nu au mai vandut motoare altor producatori.
In Romania se doresc camioane romanesti mai mult la nivel de discurs
Tiberiu Klein este de parere ca intrarea in insolventa a afectat imaginea Roman si povesteste ca in 2014 a inceput un program de omologare a unor autosasiuri 6×6 pentru Ministerul Apararii Nationale, cu motoare de diverse puteri, pe care sa se poata pune platforme de containere, platforme pentru transport de marfa, cisterne de apa si de combustibil, obloane ridicatoare si numeroase alte optiuni. Omologarile si testele pe pista de aeroport din Brasov, pe poligonul Dacia de la Merisani si la Automecanica Moreni s-au facut cu sprijinul Agentiei de Cercetare Tehnologii si Tehnica Militara (ACTTM) din cadrul Ministerului. Relatia era destul de buna, autoritatile pareau ca vor sa cumpere camioane romanesti, in 2016 Roman a prezentat in cadrul unei licitatii oferta pentru 23 de vehicule 6×6 pentru platforme pe care se puteau monta sapte tipuri diferite de containere – NATO 1 si 2, UE 1, 2 si 3 si 1 C si 1 D, respectiv platforme pentru transport de trupe si cargo – si a castigat, inclusiv pentru ca a contat pretul cel mai mic, iar contractul a fost finalizat in octombrie, dar pe urma Ministerul a lansat o licitatie pentru 173 de autovehicule pentru transport de marfa si conditiile impuse au exclus din start Roman.
Citeşte articolul complet pe site-ul Roman Braşov