Site-ul www.csid.ro se relansează!

Autor: ProMotor 17 sept. 2020 Știri auto
Site-ul www.csid.ro se relansează!

„Ce se întâmplă, Doctore?”, cea mai citită revistă online pentru femei din România, a lansat noua versiune a site-ului www.csid.ro. Cititorii beneficiază acum de o experiență nouă, de un design modern, mult mai prietenos, de conținut relevant și de o viteză de încărcare a paginii mai mare, de maximum 3 secunde.

În prim-plan se regăsesc cele mai interesante și utile articole scrise atât de redactorii „Ce se întâmplă, Doctore?”, cât și de colaboratorii permanenți ai revistei, medici experimentați care știu „să traducă” informația medicală pe înțelesul omului obișnuit.

De asemenea, noua variantă a site-ului www.csid.ro aduce o vizibilitate mai mare secțiunii de interviuri video cu specialiști din diverse domenii ale sănătății: oncologie, psihologie, boli infecțioase, endocrinologie, ginecologie, chirurgie, oftalmologie, nutriție etc.

Secțiunea de noutăți este bine delimitată și le oferă cititorilor știri de ultimă oră din domeniul medical – studii și descoperiri științifice care ne influențează sănătatea –, dar și din domeniul frumuseții și îngrijirii, informații noi despre diete, vedete, turism și ecologie.

Pe noul site au rămas secțiunile cu care cititorii s-au obișnuit – Health, Beauty, Diet & Sport, Family, Sex, Lifestyle –, dar acestea vor fi marcate intuitiv, astfel încât cititorii să găsească mult mai ușor informația de care au nevoie.

Totodată, cititorii vor găsi mult mai ușor pe site, cu ajutorul meniului din stânga sus, secțiuni de interes: Boli și Afecțiuni, Semne și Simptome, Dicționar Medical, Medicamente, Plante Medicinale, Alimente, Analize Medicale, Vaccinuri.

În partea de jos a site-ului se află 3 secțiuni intens accesate, respectiv:

  • Calculator de Calorii – cu ajutorul aplicației afli rapid câte calorii trebuie să consumi ca să slăbești sau să îți menții greutatea corporală
  • Calculatorul Greutății Ideale – aplicație îți oferă un calcul orientativ al greutății ideale, care ia în calcul înălțimea, vârsta, sexul și greutatea actuală
  • Calculator Nutrițional Alimente – introduci alimentul în aplicație și afli câte calorii are acesta

Schimbarea vizează și imaginile folosite în articole, care sunt optimizate pentru noul layout și îi oferă astfel cititorului o experiență plăcută de navigare pe site. Totodată, cititorii pot căuta ceea ce îi interesează folosind direct secțiunea de „Căutare” din dreapta sus.

Noul www.csid.ro este adaptat pentru toate dispozitivele (telefon, tabletă, desktop) și este lider de piață în categoria site-urilor de Sănătate și îngrijire personală din România, potrivit datelor Studiului de Audiență și Trafic Internet (SATI).

Brandul „Ce se întâmplă, Doctore?” atrage o comunitate importantă de cititori, în care predomină femeile moderne, informate și preocupate de un stil de viață sănătos.

Trustul de presă Gândul, din care fac parte site-urile www.csid.ro, gandul.ro, cancan.ro, prosport.ro, promotor.ro, descopera.ro, go4it.ro, verdict.ro, ciao.ro, apropotv.ro, se situează pe locul 1 în topul celor mai citite grupuri editoriale din România.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide