Sistemul autopilot de pe un automobil Tesla Model S a evitat un accident la mare viteză. Momentul a fost suprins de camera de bord [VIDEO]

Autor: ProMotor 28 mai 2016 Știri auto
Sistemul autopilot de pe un automobil Tesla Model S a evitat un accident la mare viteză. Momentul a fost suprins de camera de bord [VIDEO]

 


Un bărbat din Ohio a reuşit să evite un accident periculos pe o autostradă datorită sistemului autopilot de pe automobilul său, un Tesla Model S. Joshua Brown se afla pe prima bandă, când un camion, al cărui şofer nu l-a văzut, a virat la dreapta în faţa maşinii sale, încercând să intre pe acelaşi culoar.

Imediat, sistemul autopilot a emis o avertizare sonoră şi a orientat automat autoturismul spre dreapta, către banda de urgenţă, evitând impactul. Momentul a fost suprins de camera de bord instalată pe Tesla.

„Nu mă uitam în direcţia aceea (a camionului – n.e.), dar Tessy era la datorie cu autopilotul activat”, a scris Brown pe contul lui de YouTube. „Tessy” este numele pe care i l-a dat maşinii sale. 

 

 

Joshua deţine modelul Tesla din iulie 2015 şi spune că este cea mai bună maşină pe care a avut-o vreodată.

Nu întotdeauna sistemul autopilot de pe Tesla a funcţionat atât de bine. Într-un alt caz recent, când a virat dreapta pentru a evita un automobil care venea din stânga, o maşină Tesla a lovit vehiculul care se afla în partea sa dreaptă. 



Urmărește Promotor.ro pe Google News

Tags:



Comentarii
Inchide