Şi când credeam că s-a inventat totul, Mercedes mai descoperă ceva.

Publicat: 10 01. 2017, 11:23

Motoare şi cai putere ştiu sau pot să facă toate mărcile. Dacă au bani să investească, perteneriate de producţie şi clienţi care să cumpere maşinile, nu e greu să pui sute de cai şi nici să evoluezi cu motoarele în aşa fel încât să fie cât se poate de eficiente. Şi asta şi e tendinţa. Sunt mai uşoare, mai economice (cel puţin pe hârtie), mai puternice.

Confortul însă e o temă continuă, de unde şi maşinile care se conduc singure. Să stai în spate şi să citeşti ziarul în timp ce maşina face ea totul de una singură, e o treabă care se va întâmpla curând. Şi atunci va conta cel mai mult confortul. Acel ziar şi acea cafea băută în maşină trebuie să fie la cel mai înalt nivel de relaxare.

Pentru asta, Mercedes are un nou concept. Scaunele inteligente şi reconfortante care, controlate de un sistem general inteligent, vor reacţiona la gradul tău de stres, se vor adapta la corpul tău în funcţie de timpul călătoriei şi îşi vor modifica anatomia în raport cu eventualele probleme medicale pe care le ai. Totul funcţionează în ansamblu. Scaunele, împreună cu GPS-ul care ştie ruta, cu sistemul de iluminare din maşină, cu preferinţele tale muzicale şi cu programe personalizate de masaj vor crea acea ambianţă – hai să-i spunem – de Spa. Pentru acest proiect denumit Fit & Healthy, Mercedes lucrează cu diviza medicală Phillips. 

SCAUNELE MERCEDES FIT & HEALTHY (GALERIE FOTO)