Fost șef al Scuderiei Ferrari, Maurizio Arrivabene a devenit acum “pilot” de ambulanță. Acesta conduce contra cronometru pentru a câștiga cursa împotriva noului coronavirus.
Maurizio Arrivabene are 63 de ani și locuiește acum în nordul Italiei, în zona afectată sever de pandemia de coronavirus. Acesta face voluntariat pentru serviciul de ambulanță din regiune și transportă pacienți bolnavi de coronavirus, în special persoane în vârstă.
Arrivabene a preferat să păstreze secretul în privința muncii sale de voluntariat, dar presa din Italia a aflat. Pentru el, grila de start și circuitul sunt acum chiar pe șoselele din nordul Italiei, acolo unde conduce contra cronometru pentru a salva vieți.
Citește și:
Personaj carismatic și specialist în marketing și vânzări, omul de afaceri italian a fost șeful Scuderiei Ferrari în perioada 2014-2018. Tot din 2012 este membru în Consiliul de Administrație al echipei care face legea în Serie A, Juventus Torino, cu opt titluri consecutive.
Și șeful diviziei de Motorsport de la Pirelli, Mario Isola, s-a implicat activ în lupta împotriva coronavirusului. Acesta lucrează voluntar ca paramedic la Milano.
Italia este una dintre țările în care pandemia de coronavirus a avut un impact devastator. În Peninsulă s-au înregistrat peste 183.000 de cazuri, iar peste 24.000 de persoane și-au pierdut viața.