Seat Ibiza facelift: motoare şi interior noi
Pe lângă micile artificii estetice de la exterior, care te-ar face să crezi că este vorba doar de un make up foarte subtil, Seat Ibiza aduce noutăţi atât în habitaclu, cât şi sub capotă. La exterior, primeşte DRL-uri cu LED, jante cu design nou şi blocuri optice uşor modificate. Şi vine şi în două noi culori, Moonstone Silver şi Chilli Red (practic, cele pe care le vezi în galeria de mai sus).
La interior şi-a făcut loc şi sistemul de infotainment prezent pe toate modelele generaţiei actuale, a cărui prezenţă este marcată de ecranul tactil de pe consola centrală. Odată cu acesta, lista de tehnologii de asistenţă se completează cu Tiredness Recognition şi Multi-Collision Brake. Seat se laudă cu materiale îmbunătăţite la interior, care, împreună cu pachetele Colour (vopsirea ornamentelor într-o culoare tematică) vor împrospăta considerabil habitaclul.
Sub capotă găseşti nouatea cea mare – Seat Ibiza adoptă motorizările de 1,0 litri, în trei cilindri, în trei versiuni de putere: cu 75, cu 95 şi cu 110 CP. Disponibil este şi motorul turbo de 1,4 litri, cu 150 de cai-putere şi 250 de Newtoni-metru, care vine augmentat cu tehnologia Cylinder-On-Demand. La capitolul diesel, motorul TDI de 1,4 litri se face util în oricare dintre cele trei versiuni de putere: cu 75, cu 90 sau cu 105 CP.
Suspensia a fost, de asemenea, îmbunătăţită, fiind setată mai mult către confort, în timp ce direcţia hidraulică a fost înlocuită de una asistată electric. Opţional, Ibiza poate dispune de amortizoare adaptive, care pot face trecerea de la Comfort la Sport prin apăsarea unui buton. Pe lângă suspensie, modul Sport modifică şi modul de reacţie al direcţiei şi al pedalierului.