După cum era și firesc, în perioada stării de urgență declarate în România Târgul Auto Vitan nu se poate vizita. Chiar dacă pe site-ul oficial nu este menționat acest lucru, celebrul târg de mașini aflat pe Splaiul Unirii este închis pentru vizitatori.
Nu este cunoscută data exactă când acesta se va redeschide, însă cei care vor să cumpere mașini sau piese de schimb sunt ajutați de noua ordonanță militară, cu numărul 8, dată pe 9 aprilie. Aceastea sunt vești bune pentru service-urile auto, dar și pentru cei care aveau nevoie de efectuarea unor reparații la mașină.
Referitor la acest subiect, în ordonanța militară 8 este specificată următoarea prevedere:
– Este permisă circulația în afara locuinței/gospodăriei pentru achiziția de autovehicule, piese de schimb pentru autovehicule și servicii de reparații auto.
În declarația pe propria răspundere, persoanele prevăzute la acest aliniat menționează, ca motiv, deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor.
Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Autoritățile ne recomandă să evităm zonele aglomerate unde am putea fi expuși la contact direct și/sau interacțiune cu un număr mare de persoane, de tipul adunărilor publice, cozi, zone de trafic intens, zone de recreere. De asemenea, suntem sfătuiți să păstrăm o distanță semnificativă, de 1,5 metri, față de celelalte persoane pe care le întâlnim.