Se întâmplă în România: Călătorii care nu se spală vor fi dați jos din autobuze

Autor: ProMotor 18 nov. 2019 Știri auto

Autorităţile constănţene caută soluţii pentru a-i putea da jos din autobuze pe călătorii care nu se spală. Declaraţia aparţine primarului din Constanţa, Decebal Făgădău, şi vine în contextul în care în oraş s-au înregistrat, în ultimele luni, peste 100 de cazuri de hepatită.

„Împreună cu Poliţia Locală am avut discuţii şi sper să găsim formula legală prin care să oprim autobuzul şi să îi dăm jos pe călătorii care nu se spală. Ştim foarte bine că există unele trasee şi unele intervale orare în care oamenii de bună credinţă trebuie să-i suporte pe cei certaţi cu igiena. Vrem să intervenim pentru a nu face din autobuzele noastre un focar de infecţie pentru călători”, a declarat, luni, Decebal Făgădău, primarul din Constanţa.

Acesta a adăugat că nu vrea să insulte pe nimeni, ci doar să protejeze constănţenii care circulă cu mijloacele de transport în comun:

„Căutăm şi analizăm absolut toate implicaţiile, pentru că ea este o acţiune bună, corectă, pe care noi nu o facem din dorinţa de a insulta sau batjocori pe cineva, ci din dorinţa de a-i proteja pe ceilalţi participanţi, călători din mijloacele de transport în comun”, a mai spus primarul Făgădău.

De asemenea, acesta a făcut apel la părinţi să aibă grijă de igiena copiilor, mai ales a celor care folosesc autobuzele: „Fac apel la părinţi şi la copii să crească igiena, mai ales în cazul celor care folosesc mijloacele de transport în comun”.

Declaraţiile primarului din Constanţa vin în contextul în care, în ultimele luni, în oraș au fost înregistrate peste 100 de cazuri de hepatită, cei mai mulți pacienţi fiind copii.

Săptămâna trecută, o şcoală gimnazială din Constanţa a fost închisă pentru două zile după ce au fost identificaţi cinci elevi cu hepatita A. După dezinfectarea efectuată de DSP, cursurile au fost reluate.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Pixabay.com



Comentarii
Inchide