Schimbare de ultimă oră pentru obținerea permisului: Examenul se poate susține oriunde în țară
Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege care permite susținerea examenului teoretic pentru obținerea permisului de conducere oriunde în țară, indiferent de localitatea în care e depus dosarul candidatului.
Camera Deputaţilor a adoptat proiectul care stabilește că examenul teoretic pentru obţinerea permisului de conducere poate să fie dat oriunde în ţară, nu numai în localitatea de domiciliu.
Propunerea legislativă modifică şi completează Ordonanţa de Urgenţă nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
Examenul teoretic pentru obținerea permisului se poate susține oriunde în țară
Actul normativ vizează reducerea timpilor de aşteptare de la promovarea examenului teoretic până la participarea la examenul practic.
„Persoanele care solicită participarea la examen pentru proba practică în vederea obţinerii permisului de conducere sau a unor noi categorii trebuie să fie apte din punct de vedere medical, potrivit legii, să facă dovada pregătirii practice prin cursuri organizate de unităţi autorizate şi că a fost declarat „admis” de către autoritatea competentă la proba teoretică de verificare a cunoştinţelor”, prevede actul normativ, citat de wall-street.ro.
Această modificare va permite candidaţilor pentru obţinerea permisului de conducere sau a unor noi categorii ori subcategorii ale acestuia să depună dosarul complet la autoritatea competentă pe raza căreia solicitanţii îşi au domiciliul ori reşedinţa.
Dar, proba teoretică va putea fi susținută oriunde în țară, nu doar la sediul DRPCIV unde e depus dosarul.
„Proba teoretică de verificare a cunoştinţelor pentru obţinerea permisului de conducere se poate susţine la orice autoritate competentă de pe teritoriul României cu respectarea condiţiilor de vârstă, potrivit legii. Proba practică pentru obţinerea permisului de conducere şi eliberarea acestuia se realizează de către autoritatea competentă pe raza căreia solicitanţii îşi au domiciliul ori reşedinţa sau, în cazul celor aflaţi la studii în România de cel puţin 6 luni, de către autoritatea competentă pe raza căreia se află adresa unde locuiesc”, mai prevede actul normativ.
Nicio schimbare pentru examenul practic
Examenul practic pentru obținerea permisului de conducere rămâne la fel.
Acesta va fi susținut, în continuare, în localitatea de domiciliu sau reședință a candidatului. Dar, condiția este ca șoferul aspirant să fi promovat în prealabil proba teoretică.
În cazul în care proba teoretică a fost picată, candidații se pot reprograma, dar nu mai devreme de 15 zile de la momentul examinării anterioare.
Taxa de examinare pentru primele trei examene este de 5 lei în cazul celor care vor să obțină permis categoria B.