Un nou scandal lovește în plin compania Tesla. Autoritățile americane investighează o posibilă defecțiune survenită la peste 120 de autoturisme. Peste 100 dintre acestea au fost implicate în accidente după ce ar fi accelerat brusc, neințenționat.
Administrația pentru Siguranța Traficului Rutier (NHTSA) a efectuează verificări după ce peste 127 de persoane au raportat aceeași problemă: mașinile lor au accelerat brusc. Petiția solicită analizarea a nu mai puțin de jumătate de milion de mașini, care ar putea prezenta defecțiunea raportată de clienți.
Plângerea comună, înaintată de mai mulți posesori de Tesla, a fost depusă pe data de 19 decembrie și a fost făcută publică acum de NHTSA. Problema raportată a survenit în cazul unor modele din gamele Model 3 (unități construite în 2018), Model S (unități construite în perioada 2012-2019) și Model X (construite în perioada 2016-2019).
110 dintre mașinile care ar fi suferit această defecțiune au fost implicate în accidente, în urma cărora 52 de persoane au fost rănite.
Cele mai multe dintre incidente s-au produs în timpul manevrelor de parcare sau în timpul manevrelor de ieșire dintr-un loc de parcare.
În urmă cu câțiva ani, autoritățile americane au investigat o problemă similară, dar au dovedit atunci că vina era, de fapt, a șoferilor, care încurcau pedalele de frână și accelerație. Apăsau din greșeală accelerația, când, de fapt, intenția lor era de a frâna. Dacă defecțiunea va fi confirmată, Tesla va fi obligată să recheme în service toate mașinile afectate, în vederea remedierii.