Afacerea Saab Spyker
putea fi finalizată cu o lună mai devreme, dacă nu ar fi fost un
anumit detaliu, care a implicat chiar sesizarea FBI şi a Guvernului American. Conform
Sverige
Radio International, s-a
ajuns la un acord financiar cu o lună în urmă, dar Guvernul Suedez şi Poliţia pe
de o parte şi autorităţile americane mai sus amintite pe cealaltă
parte au blocat tranzacţia din cauza Grupului Antonov,
acţionar Spyker care dorea să controleze Saab.
Acest grup este
considerat ca fiind foarte apropiat de Mafia Rusească şi nu de
puţine ori activitatea consorţiului a fost legată de crima
organizată. Guvernul britanic chiar a interzis ca acest grup să mai
facă investiţii în Marea Britanie, datorită trecutului
dubios.
Negocierile Saab
şi Spyker au fost deblocate după ce olandezii au anunţat că nu
Antonov nu mai deţine acţiuni din capitalul lor. Rămâne încă un
mister cum un constructor mic care produce câteva modele pe an , a putut să cumpere o companie
mult mai mare şi îşi angajamentul că o va aduce peste linia de
plutire. Ca ambiguitatea să fie şi mai mare, Victor Muller
nu a fost prea explicit în menţionarea surselor de finanţare şi
există încă suspiciuni că ruşii au renunţat doar formal la
interesul pentru Saab..