Fotografiile spion ale faceliftului berlinei de clasă medie Saab au fost destul de elocvente pentru noua imagine macho adoptată de constructorul suedez, în ciuda camuflajelor – care, în opinia multor comentatori, au avut mai mult rolul de a evidenţia noile schimbări decât de a le ascunde privirilor indiscrete.
Cei de la Saab Scene au intrar primii în posesia fotografiilor oficiale, grăbindu-se să le împărtăşească tuturor. După cum se vede, a fost adoptată o linie a părţii frontale apropiată de cea a SUV-ului 9-7X, mai personificată şi cu elemente de forţă mai accentuate. Plasticul cromat nu se regăseşte în cantităţi supărătoare, cum se întâmplă în cazul lui 9-5, care a suscitat numeroase controverse datorită părţii frontale neobişnuite.
Faceliftul berlinei suedeze este binevenit, mai ales că, de la anul, 9-3 va trebui să facă faţă şi concurenţei fratricide a noii generaţii Opel Vectra, care anunţă evoluţii importante la toate capitolele. Deocamdată nu există informaţii referitor la eventuale modificări tehnice, dar este de aşteptat ca motorizările turbo să fie mai ecologice şi să beneficieze de surplusuri de cai putere.