S-a deschis circuitul de la Balaton Park. Acesta îndeplinește standardele FIA pentru cursele de Formula 1

Autor: Robert Pindic 18 mai 2023 Știri auto
S-a deschis circuitul de la Balaton Park. Acesta îndeplinește standardele FIA pentru cursele de Formula 1

Un nou circuit s-a deschis în Ungaria, proiectat la standardele Federației Internaționale de Automobilism. Lucrările au durat 4 ani și au implicat o investiție de 200 de milioane de euro, însă pista îndeplinește condițiile pentru cursele de Formula 1.

Circuitul de la Balaton Park are o lungime de 4.115 km și o lățime ce variază de la 12 la 15 metri. Traseul va fi efectuat în sensul invers acelor de ceasornic, piloții având de străbătut șase viraje la dreapta și zece la stânga. Acesta a fost construit în conformitate cu specificațiile de gradul I ale FIA, un standard care i-ar permite să găzduiască întreceri de Formula 1. Însă, operatorii acestui circuit au solicitat și obținut inițial doar o acreditare pentru gradul II, care permite întrecerile regionale sau internaționale.

Pista de curse este situată lângă Lacul Balaton, de unde își obține numele. Aceasta nu este departe nici de capitala Ungariei, aflându-se la 100 de km de Budapesta. Circuitul are în prezent capacitatea necesară pentru 10.000 de spectatori, cu potențialul de a se extinde până la 120.000 de locuri.

Circuitul este echipat cu sisteme BaseLink de urmărire GPS a mașinilor. Această tehnologie trimite semnale radio, recepționate de antenele X2 RaceLink montate pe fiecare vehicul. Aparatele BaseLink sunt instalate pe linia de start, la cel mai înalt punct, pentru a oferi o acoperire cât mai eficientă.

Părerea unui fost pilot de Formula 1 despre noul circuit

Fostul pilot de Formula 1, Giancarlo Fisichella, a fost printre primii care au testat noul circuit. Acesta a făcut o serie de remarci pozitive: „Este o pistă cu o fluiditate plăcută și care îți oferă o senzație grozavă de cursă.”

Pilotul italian continuă spunând că „Am rămas impresionat de caracterul ei. Pista chiar are de toate – un amestec palpitant de viraje de mare viteză, ace de păr provocatoare alături de șicane interesante”, citează RaceFans.

Pe teritoriul Ungariei mai există un circuit, Hungaroring, deschis încă din anul 1986, care va găzdui anul acesta Marele Premiu pe 23 iulie. Pista este menținută prin contract în calendarul F1 cel puțin până în 2027. Însă, nu este exclus să vedem în curând competiții de Formula 1 pe noul circuit de la Balaton, odată cu obținerea certificatului de gradul I din partea FIA.

Primul eveniment care se va desfășura pe circuitul de lângă lacul Balaton va fi Porsche on Track, care va sărbători aniversarea de 75 de ani a mărcii germane, urmat de Festival Of Dreams, pe 10 iunie.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Formula 1


Robert Pindic
Robert Pindic
Robert Pindic studiază Media Digitală în cadrul Universității „Transilvania” din Brașov, specializare ce i-a deschis orizonturile către jurnalism. Lumea auto i s-a părut fascinantă încă de când s-a urcat întâia oară la volan, iar odată cu obținerea permisului de conducere la 18 ani, ... citește mai mult

Comentarii
Inchide