România va atinge borna de 25.000 de vehicule electrice înmatriculate până la finalul anului

Autor: Adrian Somai 24 oct. 2022 Știri auto

Mașinile electrice se bucură de o popularitate din ce în ce mai mare în România, iar acest lucru este dovedit de cifrele de vânzări înregistrate în acest an. Potrivit rapoartelor, în primele nouă luni ale anului s-au vândut peste 21.000 de vehicule electrice, cifrele de vânzări urmând să atingă borna de 25.000 de unități până la sfârșitul anului.

LEKTRI.CO, unul dintre cei mai importanți jucători în domeniul mobilității electrice din România, a prezentat recent indexul de e-mobilitate pentru primele nouă luni ale anului curent. Conform datelor centralizate, specialiștii anunță că numărul total de vehicule electrice înmatriculate în România a depășit 21.000 de unități, iar până la finele anului estimează atingerea bornei de 25.000 de unități.

Potrivit indexului menționat, în intervalul ianuarie – septembrie 2022 s-au înregistrat 8.375 noi vehicule electrice, cumulând, astfel, un total de 21.258 de unități în România. Totodată, ultima lună din Q3 a adus cel mai mare număr de mașini electrice din acest an. Cu o creștere de peste 250% comparativ cu aceeași lună a anului trecut, în septembrie 2022 s-au înregistrat 1.373 de înmatriculări.

Claudiu Suma, CEO-ul LEKTRI.CO s-a declarat entuziasmat de aceste cifre, declarând că “piața de mobilitate electrică se află într-un proces continuu de evoluție, cifrele ne demonstrează acest lucru, cu precădere în ultimii doi ani, adoptarea vehiculelor electrice devenind o tendință tot mai vizibilă și în rândul românilor”. Suma a ținut însă să mai adauge faptul că această creștere “trebuie susținută și de o infrastructură dedicată solidă, perspectivele fiind optimiste în acest sens”.

Dacia Spring, cea mai vândută mașină electrică în România

Dacia Spring se menține, în continuare, în topul preferințelor românilor, înregistrând  642 unități înmatriculate doar în septembrie. Per total, în anul curent, au fost înscrise 4.168 de unități Dacia Spring, ceea ce înseamnă că vorbim despre o creștere de aproape 50% față de 2021. Dacia Spring este urmată în topul vânzărilor de Tesla Model 3, cu 651 înmatriculări în 2022.

În topul general, Dacia Spring se remarcă cu 7.234 de unități, pe locul secund se regăsește Renault ZOE – cu 2.084, urmat pe ultima treaptă a podiumului de VW E-UP – cu 1.175 de unități. Segmentul high-end (ce include modele ale mărcilor Audi, BMW, Mercedes – Benz și Porche) a înregistrat 82 noi înmatriculări în primele nouă luni ale acestui an.

Sursa: LEKTRI.CO 


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Promotor


Adrian Somai
Adrian Somai
Am studiat cursurile Facultății de “Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori” din cadrul Academiei de Studii Economice București. Lucrez în presă de mai bine de cinci ani, colaborând de-a lungul vremii cu diverse publicații precum Ziarul de Sport, Cars.ro sau Manager.ro. Mi-a plăcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide