Scooterson e numele unui scuter electric inteligent dezvoltat de o echipă din Arad, după cum scrie start-up.ro. Scuterul se conectează la smartphone sau smartwatch şi nu are nevoie de cheie de contact sau mâner de acceleraţie, fiindcă ştie când te apropii de el (dacă ai funcţia Bluetooth activată), iar viteza e calculată automat în funcţie de cât de tare împingi cu piciorul atunci când pleci de pe loc (aşa cum ai face cu o trotinetă clasică).
În timp, datele adunate în cloud o să se transforme într-un profil personal, iar scuterul o să meargă fix după preferinţele tale, fără să mai fie nevoie să faci vreo setare.
Oamenii din spatele proiectului sunt Mihnea de Vries, Ionuţ Predescu, George Poenaru şi Flavius Bălaj. Cei patru au construit deja câteva prototipuri, iar până la sfârşitul anului vor onora primele precomenzi, preţul pentru un exemplar fiind de aproximativ 3.500 de euro plus taxe.
Scooterson poate fi pus în mişcare de unul sau două motoare electrice de 250 W (unul pe spate sau câte unul pe fiecare roată), cuplul maxim fiind de 60 Nm – mai mult decât suficient pentru o jucărie pentru oameni mari. Bateria de 11 Ah oferă o autonomie de aproximativ 50 km, în vreme ce viteza maximă este limitată la 25 km/h.
În ceea ce priveşte siguranţa, scuterul are, totuşi, un sistem de frânare convenţional, iar funcţia GPS integrată te poate ajuta să-ţi găseşti vehiculul dacă e furat.