Rivian anunță că noul său sistem de motorizare cu tracțiune integrală este aproape de finalizare, urmând să intre în etapa de producție în numai câteva luni. Toate informațiile despre acest nou sistem le vom afla abia anul viitor, însă până atunci avem câteva detalii interesante oferite de unul dintre oficialii companiei.
Mason Verbridge, inginer principal de proiectare al sistemului, a vorbit recent despre viitorul proiectului, oferind câteva informații în premieră. Astfel, potrivit Carscoops, aflăm că sistemul se află în “etapele finale de validare”, fiind supus în ultimul an și jumătate mai multor teste de specialitate. Din fericire, le-a trecut pe toate cu brio, ceea ce înseamnă că acum este foarte aproape de a intra pe linia de producție.
Despre acest nou sistem vom afla mai multe detalii abia anul viitor, însă până atunci știm deja că va fi oferit pe modelele R1T și R1S. De asemenea, mai aflăm cu această ocazie că cei de la Rivian pregătesc două versiuni diferite, inclusiv una entry-level care va produce o putere de 600 de cai. În aceste condiții tehnice, această versiune va permite un sprint de la 0 la 96 km/h (0 – 60 mph) în 4.5 secunde.
Versiunea mai puternică a sistemului dezvoltat acum de cei de la Rivian va fi capabilă însă să livreze aproximativ 700 de cai putere, ceea ce înseamnă că și cifrele de performanță vor fi ceva mai bune. Astfel, aceeași accelerație de la 0 la 96 km/h va putea fi realizată în numai 3.5 secunde.
Sigur, nu sunt niște cifre de performanță la fel de bune ca cele ale sistemului de 835 de cai, acesta permițând o accelerație de la 0 la 96 km/h posibil de realizat în numai 3 secunde. Totuși, cei care vor opta pentru această variantă vor economisi aproximativ 7.500 de euro (echivalentul a 8.000 de dolari).