Rezultatele vânzărilor în 2010 pentru Porsche România
Într-o piaţă care înregistrează o scădere cu 18% faţă de
2009, şi în ciuda dificultăţilor pe care atât compania cât
şi partenerii săi dealeri le-au avut de înfruntat, Porsche România
înregistrează o performanţă bună, care se traduce şi prin creşterea
cotei de piaţă cu 2% la peste 20% din piaţa totală, în ceea ce
priveste toate mărcile importate.
Compania a pregătit oferte potrivite atât din punct de vedere al
modelelor, cât si financiar si al pachetelor de service, care sunt
în acord cu scăderea puterii de cumpărare în perioadă de criză si
s-a concentrat asupra cresterii calităţii serviciilor oferite,
acest subiect fiind prioritar si în anul 2011.
Anul 2010 a însemnat pentru marca Volkswagen autoturisme
un număr de 8,650 unităţi livrate, consolidându-si poziţia
în topul primelor mărci de import din România, cu o cotă de piaţă
de aproape 9%. Acest rezultat este urmarea firească a unei
strategii pe termen lung: ofensiva de modele noi, tehnologiile
inovative şi economice ce echipează fiecare model Volkswagen,
reţeaua de distribuitori, cresterea nivelului de calitate în
service. Anul 2010 a adus, în showroom-urile Volkswagen, noul
Touareg si noul Passat, modele devenite iconice în România.
Marca Volkswagen a continuat şi în 2010 tradiţia organizării
Maratonului Bucuresti si a proiectului „O masină nouă, un copac
plantat”, reusind plantarea a peste 22,000 de copăcei în Pădurea
Volkswagen din Comuna Borcea, judeţul Călărasi. De asemenea,
susţinerea Fundaţiei Hospice Casa Speranţei şi a altor cauze
umanitare impun marca Volkswagen printre cele mai responsabile
mărci auto din România.
Audi a reusit şi în 2010 să fie una dintre mărcile
preferate de cumpărătorii de autoturisme premium,
înregistrând o cotă de aproape 32% din această
piaţă. Printre modelele care s-au bucurat de cel mai mare
succes, se remarcă: Audi A4 cu 432 de autoturisme vândute, Audi A3
cu 214 unităţi şi Audi Q5 cu 304 unităţi, clasându-se astfel pe
prima poziţie în segmentele A, B şi B SUV.
În 2010, Audi a oferit publicului o gamă variată de modele noi,
precum nava amiral a mărcii, noul Audi A8, considerat cel mai
sportiv sedan din clasa de lux. Audi a introdus o nouă dimensiune
în clasa compactă, prin noul Audi A1, un model dinamic şi de înaltă
calitate, cu o mare încărcătură emoţională, iar prin modelul A7
Sportback, Audi a păsit într-o nouă clasă, evidenţiând designul la
un alt nivel. Toate aceste modele au adus volume suplimentare şi au
subliniat caracterul exclusivist şi progresist al mărcii.
Anul 2010 a fost unul încărcat pentru marca Skoda, cu
trei lansări de modele noi si multe evenimente speciale.
În 2010, prin reţeaua de distribuţie a mărcii Skoda în România s-au
livrat clienţilor 8,100 de autovehicule noi, marca înregistrând
astfel o cotă de piaţă de peste 8% si plasându-se în topul
primelor trei mărci auto de la noi din ţară.
În luna martie a fost lansat Skoda Superb Combi, varianta break
a celebrului model Superb, caracterizată prin eleganţă si o ofertă
de spaţiu care o plasează în fruntea clasei sale. Foarte apreciat
de presa de specialitate, Skoda Superb Combi a fost livrat în 90 de
exemplare clienţilor români pe parcursul anului 2010. În iunie au
urmat lansările versiunilor facelift ale modelelor Fabia şi
Roomster.
Rezultatele obţinute de marca SEAT în România în anul 2010 pot
fi, cu siguranţă, considerate performanţă – cu 1,662 unităţi
livrate către clienţi (acelasi volum ca si în anul 2009), SEAT a
înregistrat o cotă din piaţa totală de 1.58%, revenind astfel la
nivelul anului 2007, cel mai bun din istoria mărcii în Romania.
În spatele acestor cifre se află o reţea de distribuitori optim
distribuită geografic, motivată si coordonată eficient, o politică
de preţuri gândită si adaptată cerinţelor pieţei din România
împreună cu fabrica SEAT din Martorell si mai ales modele de
succes, consacrate, permanent actualizate din punct de vedere
tehnologic, dar si modele complet noi sau noi generatii de
modele.
În luna iunie 2010, SEAT lansează în România cel de-al
treilea model al familiei Ibiza – Ibiza ST. Lansarea
modelului reprezintă o nouă provocare pentru marca SEAT. Concepte
ca spaţiul si funcţionalitatea sunt combinate foarte inspirat cu
design-ul unic al mărcii spaniole într-o masină de 4.23 m lungime,
cu un caracter tineresc si sportiv. Anul 2010 se încheie cu
introducerea pe piaţa din România a noii generaţii a monovolumului
SEAT Alhambra, la a cărui dezvoltare au stat la bază versatilitatea
ingenioasă si tehnologia de ultimă generaţie.
Marca Volkswagen Autovehicule Comerciale a devenit în
2010 lider de piaţă pe partea de import autovehicule comerciale
uşoare, livrând 1,388 utilitare. Volkswagen Transporter –
cel mai bine vândut model al gamei – îsi păstrează si în 2010
statutul de „best in class” în ceea ce priveste livrările, cu o
cotă de piaţă de peste 45% în segmentul său. Modelul Crafter a avut
în anul 2010 o evoluţie pozitivă, cota de piaţă depăsind nivelul de
10 % – un plus de peste 3 puncte procentuale faţă de anul 2009.
În toamna anului trecut a avut loc lansarea noului Caddy GP –
facelift, model înnoit în principal în ceea ce priveste
motorizarea, confortul, siguranţa si design-ul. Volkswagen
Autovehicule Comeciale oferă astfel cea mai modernă gamă de
utilitare, singura pe piaţă integral Euro 5. Anul 2010 a fost unul
important în domeniul flotelor, cota acestora in totalul livrărilor
fiind de peste 50%. La finalul anului 2010 a avut loc, în
cadrul reţelei de distribuitori, un preview pentru Amarok –
pick-up-ul datorită căruia marca este prezentă într-un nou
segment. Lansarea oficială este programată pentru primul
trimestru al anului 2011.
Weltauto, divizia de autovehicule de ocazie a grupului, a
continuat în anul 2010 dezvoltarea reţelei de parteneri, reusind să
încheie anul cu un volum de vânzări în crestere faţă de anul
precedent. Cele peste 3,500 unităţi de autovehicule de ocazie
comercializate sub sigla mărcii fiind însoţite de serviciile prin
care marca si-a câstigat un loc de referinţă în piaţa auto.