Restricţii de circulaţie în Bucureşti în acest weekend

Autor: ProMotor 14 iun. 2019 Știri auto
Restricţii de circulaţie în Bucureşti în acest weekend

Brigada Rutieră din cadrul Poliţiei Capitalei informează că în perioada 14-16 iunie, între orele 20.30 şi 22.30, în zona Piaţa Unirii se va desfăşura evenimentul “Simfonia Apei”.

Astfel, de vineri până duminică, se va restricţiona traficul rutier pe Bd. Unirii, segmentul cuprins între Bd. Dimitrie Cantemir şi Splaiul Independenţei (zona fântâni). Poliţiştii recomandă ca rute ocolitoare:-Spl. Independenţei – Piaţa Unirii – Bd. Corneliu Coposu, Bd. Regina Maria – Piaţa Unirii – Spl. Unirii, Bd. Dimitrie Cantemir – Pasaj Unirii – Piaţa Universităţii”, informează Brigada Rutieră.

În aceeaşi perioadă, Fundaţia Cărtureşti va organiza în Bucureşti evenimentul “Street Delivery – Smart Cities”, ce va consta în expoziţii, mini spectacole, ateliere de creaţie şi teatru, pe Str. Pictor Verona de la intersecţia cu Str. J.L. Calderon, până la intersecţia cu Bd. Gh. Magheru şi în Grădina Icoanei.

Traficul este restricţionat pe Str. Pictor Arthur Verona între Str. J.L. Calderon şi Bd. Gh. Magheru, până duminică, la orele 23.00.

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide