Scuter-ul creat de Colin Furze are o lungime de 22 de metri şi
poate transporta teorectic 25 de pasageri. Conform lui Colin,
scuterul este capabil să ruleze cu o viteză de 51 de km/h, dar fără
pasageri. Atunci când cele 25 de locuri sunt ocupate este necesară
utilizarea unui punct de sprijin precum o cărămidă aşezată la
mijlocul cadrului. Colin spune că sunt necesare o serie de
modificări ale suspensiei pentru ca pasagerii să poată fi plimbaţi,
doar în linie dreptă, virajele fiind foarte greu de luat.
Întreg cadrul este din aluminiu, iar scuterul de 22 de metri
este propulsat de un motor de 125 de cmc. Colin Furze speră ca
scuterul său să fie recunoscut de Cartea Recordurilor ca cel mai
lung scuter din lume, recordul fiind deţinut de un scuter de 14
metri lungime.