Tesla a actualizat recent pachetul său de conducere autonomă Full Self-Driving suite cu funcţionalitatea Smart Summon. Aceasta permite utilizatorilor să „cheme”maşina din parcare, folosind aplicaţie de pe telefon. Privită din afară, funcţia Smart Summon este spectaculoasă, după cum o dovedeşte acest videoclip.
Proprietarul unei Tesla Model 3 a activat funcţia Smart Summon într-o parcare, moment în care maşina a atras atenţia unui trecător. Reacţia acestuia atunci când îşi dă seama că maşina se deplasează în parcare fără şofer este epică.
Trecătorul este uimit de ceea ce vede, aşa că nu mai pierde timpul şi face ceea ce ar face orice om normal în era telefoanelor inteligente: filmează întreaga scenă. Cineastul amator este încântat de avansul tehnologic, în timp ce urmăreşte maşina prin parcare. Remarcabil este faptul că acesta nu pare să fie la curent cu Tesla, maşinile şi tehnologiile pe care le folosesc.
După ce proprietarul maşinii face cunoştinţă că noul fan al tehnologiei Tesla, aceştia încep o discuţie despre noile tehnologii.
Funcţia Smart Summon este cu siguranţă impresionantă, dar nu lipsită de problemele inerente oricărui început. Proprietarii de maşini Tesla au partajat numeroase videoclipuri în care Smart Summon funcţionează ireproşabil, dar sunt şi alte mărturii în care maşinile Tesla şi altele aflate în drumul lor nu au ieşit cu bine din această încercare.