Pe 29 martie 1927, prima oară în istorie, un vehicol cu patru roţi a trecut de 300 km/h. Sunbeam – rază de soare în traducere – arăta ca o maşină din viitor pentru vremea aia şi avea două motoare de cîte 22.5 litri şi 435 de cai fiecare. Asta însemna că maşina scotea 870 de cai din 45 de litri. Diferenţa comparativ cu azi 2017 e că un asemenea motor ar putea produce nişte mii de cai putere.
Recordul s-a întâmplat pe plaja Daytona, din Florida, cu 30.000 de oameni de faţă. Acolo au fost prezenţi Primarul, Camera de Comerţ din Florida şi o comisie AAA – American Automobile Association – un fel de ACR. Înainte de stabilirea recordului mondial antologic, maşina a făcut antrenamente crescând viteza progresiv. Într-una din zile, furca de angrenare a cedat şi s-au pierdut 4 zile cu reparaţiile. Recordul de 330.14 km/h a fost autentificat chiar de Guiness World Records. Azi în 2017 s-au făcut 90 de ani de la data recordului şi prima maşină din istorie care a prins peste 300 de km/h e la Muzeul Naţional al Motoarelor, din Anglia. Fix în ziua celebrării recordului, adică pe 29 martie, maşina va intra într-un proces de restaurare până la funcţionare 100%