ProMotor News: Aşa arată PARCAREA VIITORULUI
Stresul parcări maşinii în spaţiile aglomerate ar putea fi de domeniul trecutului, după ce inventatorii din China au dezvoltat robotul Geta. Acesta este o maşinărie inteligentă ghidată de un sistem cu laser care intră sub autovehicul, îl ridică, găseşte un loc de parcare şi plasează maşina în cele mai înguste spaţii, scrie Reuters.
Robotul ce urmează să fie lansat are nevoie de doar două minute pentru a parca un vehicul, are o mobilitate de 360 de grade şi va utiliza spaţiul mai bine decât oamenii, au declarat oficialii de la Yee Fung Automation Technology din Shenzhen.
Este de aşteptat ca numărul maşinilor din China să ajungă la 200 de milioane până în 2020, iar Guvernul avertizează că găsirea unui spaţiu de parcare ar putea deveni din ce în ce mai dificil.
Geta găseşte spaţiile de parcare prin transmiterea semnalelor de la un computer care conţine o hartă, iar apoi direcţionează robotul spre locul disponibil.
Robotul va costa mai mult de 1 milion de yuani (aproximativ 150.000 de dolari), iar dezvoltatorii lui au declarat că existată o cerere considerabilă pentru astfel de maşinării, mai ales din partea marilor oraşele în care spaţiul este o problemă delicată.
Cum se descurcă Geta la parcări puteţi vedea în clipul de mai jos: