Primăria Capitalei discută, joi, proiectul ce prevede acordarea a 5.000 de eco-vouchere în valoare de câte 9.000 de lei, pentru achiziţionarea unor maşini noi, cu nivel redus de emisii, non-diesel sau electrice, ce se oferă în schimbul predării spre casare a unui autovehicul vechi.
„Eco-voucherele vor putea fi utilizate pentur a achiziţiona autoturisme noi cu norme de plouare care să asigure un nivel redus de emisii – EURO 6, non-diesel şi alte mijloace de locomoţie noi, non-diesel şi electrice. (…) Sumele necesare implementării programului vor fi asigurate din bugetul local al Municipiului Bucureşti. Ţinând cont că traficul urban este un factor important de poluare a aerului, în Planul Integrat de Calitate a Aerului a fost prevăzută măsura de limitare a circulaţiei autovehiculelor poluante cu impact negativ asupra mediului manifestat prin degajarea în atmosferă a unor mari cantităţi de gaze toxice şi cu efect de seră”, se arată în proiectul de hotărâre de pe ordinea de zi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) ce are loc joi.
Prin proiect se urmăreşte, în schimbul predării spre casare a unei maşini vechi, acordarea unor eco-vouchere în valoare de 9.000 de lei fiecare. Pentru început, vor fi acordate 5.000 de astfel de vouchere. În sursa citată se mai precizează că se impune acest demers, întrucât, anul trecut, au fost scoase din circulaţie mii de maşini vechi.
„Având în vedere că în anul 2017, la nivelul municipiului Bucureşti, prin programul Rabla Clasic, au fost scoase din circulaţie 7.470 autovehicule vechi prin achiziţia autovehiculelor noi, încadrate în norma de poluare Euro 6, în ceea ce priveşte măsura de eliminare a autovehiculelor vechi din parcul auto bucureştean, se impune intensificarea eforturilor de stimulare a achiziţionării pe scară largă atât a autovehiculelor noi cu norme de poluare (…), cât şi a altor mijloace de locomoţie „prietenoase” cu mediul, non diesel şi electrice”, mai arată proiectul.
Beneficiarii voucherelor pot fi persoane fizice sau juridice, cu domiciliul sau reşedinţa în Bucureşti.