Proiect UE: persoanele în vârstă vor fi verificate la fiecare 5 ani pentru reînnoirea permisului

Autor: Bogdan Bârliga 10 mart. 2023 Știri auto

Uniunea Europeană vrea să reducă numărul deceselor din trafic și plănuiește o reformă pentru acordarea permiselor de conducere. Printre alte măsuri se intenționează introducerea unei verificări la fiecare cinci ani pentru determinarea capacității de conducere a persoanelor în vârstă.

Pentru că anul trecut au murit 20.600 de oameni pe drumurile din țările UE se dorește sporirea gradului de siguranță a circulației pe drumurile europene și, prin urmare, va fi pregătiră o reformă privind legislația pentru obținerea permisului de conducere. În viitor, vârstnicii de peste 70 de ani vor fi supuși unor teste la fiecare cinci ani pentru stabilirea capacității de conducere. Acest lucru este deja practicat în unele țări ale UE, iar acum controlul tehnic urmează să fie introdus în toate statele membre.

În România spre exemplu termenul de valabilitate al unui permis auto depinde de categoria de vehicule pentru care o persoană a obținut dreptul de a conduce un vehicul. Valabilitatea administrativă a unui permis de conducere obținut la noi pentru categoriile AM, A1, A2, A, B, Bl și BE este de 10 ani, în timp ce pentru vehiculele din categoriile C1, C1E, C, CE, D1, D1E, D, DE, Tr, Tb şi Tv permisul trebuie reînnoit la fiecare cinci ani.

În Germania permisul se acordă pe viață

Allgemeiner Deutscher Automobil-Club (ADAC) a analizat noile propuneri UE și celebra organizație germană consideră că nu este foarte clar modul de implementare a noilor cerințe. În Germania, permisul de conducere auto și cel pentru motocicletă nu are o dată de expirare. Un permis obținut în această țară este valabil pe viață. Singura excepție de la această regulă îl reprezintă permisul de conducere din categoria 3.  ADAC susține că în cazul permiselor de conducere auto și cele pentru motociclete, autoritățile germane pot dispune o revizuire a legii numai în cazuri justificate. ADAC consideră că sistemul existent pentru procedurile de testare este suficient și subliniază că șoferii în vârstă nu prezintă cel mai mare risc în trafic.

ADAC nu consideră proporțională o obligație legală pentru testele de aptitudini pentru vârstnici. Pentru că în special utilizatorii de drumuri vârstnici se caracterizează de obicei printr-un stil de condus adaptat situației și un condus anticipat. Metodele de testare dezvoltate anterior pentru verificarea adecvării la conducere nu vizează suficient acest lucru. Acest lucru poate duce la clasificarea eronată a șoferilor și un rezultat pozitiv al testului poate duce la supraestimarea propriilor abilități cu mult peste timpul testului.

Pe de altă parte una din regulile principale pentru cei care vor să obţină permisul auto în România este că trebuie să fie apte din punct de vedere fizic şi psihic. Fişa medicală pentru permisul auto este un document necesar tuturor persoanelor care vor să obţină sau să îşi schimbe permisul auto. În cazul unor afecțiuni un șofer își poate pierde dreptul de a conduce. În acest material găsim lista completă a bolilor pentru care legea interzice acordarea permisului de conducere.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Promotor


Bogdan Bârliga
Bogdan Bârliga
Bogdan are peste 19 ani de experiență în mass-media (print / online). În trecut a lucrat pentru grupuri de presă precum Finmedia, Realitatea-Cațavencu, Ringier AG și altele. Pe lângă zona editorială a ocupat și funcția de Social Media Manager (administrare conturi multiple de Facebook, Instagram, ... citește mai mult

Comentarii
Inchide